StiripesurseSintezeFurie în Irak după uciderea a şapte femei şi copii într-un...

Furie în Irak după uciderea a şapte femei şi copii într-un atac anti-american

Publicat:

Sute de irakieni şi-au exprimat furia marţi, cu prilejul înmormântării a cinci copii şi două femei din aceeaşi familie, ucişi luni într-un tir cu rachetă care viza aeroportul din Bagdad, unde sunt staţionaţi soldaţi americani, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Acest sat este ca un mic Irak; dacă guvernul nu este capabil să îl protejeze, cum ar putea asigura securitatea întregului Irak?”, a întrebat unul dintre participanţii la cortegiul funerar din satul Al-Bu Shaaban, la câţiva kilometri de aeroportul Bagdad.

Citește și : Moscova cere Ankarei ‘să nu pună gaz pe foc’ în conflictul din Nagorno-Karabah

Tragedia reprezintă o nouă etapă în încleştarea între guvernul lui Mustafa al-Kazimi, prins la mijloc între aliaţii american şi iranian, şi grupurile armate pro-Iran care susţin că vor să alunge din Irak “ocupantul american”.

Atacurile cu rachetă asupra ambasadei americane, convoaielor logistice irakiene sau bazelor care adăpostesc soldaţi americani sunt acum aproape cotidiene, dar ele în general nu se soldează cu victime.


Însă bilanţul atacului de luni seară este fără precedent şi plasează grupurile armate pro-Iran într-o poziţie delicată faţă de o opinie publică exasperată de ani de violenţe şi de ilegalităţile comise de diverse facţiuni armate ale ţării.

Semn că reacţiile ar putea fi dure pentru aceste grupuri, conturile pro-Iran, care de obicei salută rapid pe reţelele sociale acest gen de atac, au rămas acum tăcute.

Citește și : Autoritățile din Kuweit DEZMINT decesul emirului Sheikh Sabah al-Ahmad al-Sabah

Acest nou atac împotriva intereselor americane, ultimul într-o serie de circa 40 de la începutul lunii august, intervine în contextul în care Washingtonul a ameninţat să-şi închidă ambasada şi să-şi retragă cei 3.000 de soldaţi din Irak dacă tirurile cu rachetă nu încetează.

Mai mulţi înalţi responsabili militari şi oficiali au mers în satul Al-Bu Shaaban pentru a linişti spiritele, dar mai mulţi dintre sutele de oameni care au participat la înmormântare spun că “nu mai eşti nicăieri în siguranţă”

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Atacurile dintre SUA și Iran riscă o nouă fază periculoasă

Schimbul de focuri din această săptămână a sporit temerile vizând reluarea războiului. Armata SUA a bombardat un alt petrolier care, potrivit declarațiilor sale. ar...

Dezgheț ungar, îngheț slovac: Cum ar putea era post-Orban să răcească relațiile de-a lungul Dunării

Alianța dintre Viktor Orban și Robert Fico a ținut ascunse multă vreme tensiunile slovaco-ungare. Dar, cu ascensiunea lui Peter Magyar în Ungaria și problemele...

Experţii se îndoiesc că va exista o ruptură între Trump şi Netanyahu, după o discuţie tensionată din care nu au lipsit invectivele

Blocat în negocieri complicate cu Iranul, Donald Trump a părut să-şi verse nervii asupra marelui său aliat, premierul israelian Benjamin Netanyahu, relatează AFP într-un...

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.