StiripesurseDiasporaG4 cere ONU reformarea urgentă a Consiliului de Securitate

G4 cere ONU reformarea urgentă a Consiliului de Securitate

Publicat:

Mai multe ţări cer Organizaţiei Naţiunilor Unite să îşi reformeze Consiliul de Securitate. Subiectul, care revine periodic în dezbatere, a fost redeschis de aşa-numitul grup G4 cu ocazia celei de-a 72-a Adunări Generale a ONU, relatează AFP. 

G4, format din Germania, Japonia, India şi Brazilia – ţări cu greutate în economia mondială – vor să obţină locuri de membri permanenţi ai Consiliului. Formula actuală, neschimbată din perioada imediat următoare celui de-al doilea război mondial, cuprinde 15 ţări, dintre care cinci sunt membri permanenţi, cu drept de veto: Statele Unite, Rusia, China, Regatul Unit şi Franţa. Cele 10 locuri de membri nepermanenţi sunt ocupate prin rotaţie, pe perioade de doi ani; România încearcă în prezent să obţină un astfel de loc. Într-un comunicat dat publicităţii joi, G4 a apreciat că forul conducător al ONU, care poate decide sancţiuni şi autoriza recurgerea la forţă pe scena internaţională, “nu reflectă evoluţia realităţii mondiale” aşa cum ar trebui “pentru a putea acţiona în faţa unor provocări complexe”.

În paralel, Franţa şi Mexicul pledează de patru ani pentru reformarea dreptului de veto în cadrul Consiliului, astfel încât membrii permanenţi să nu mai poată recurge la această modalitate de blocare a rezoluţiilor în cazul unor atrocităţi masive. Cel mai recent, Rusia a făcut uz de această prerogativă în legătură cu conflictul din Siria.

Vineri, la o reuniune organizată la Naţiunile Unite de organizaţiile neguvernamentale Amnesty International şi Human Rights Watch, ministrul francez pentru afaceri europene, Jean-Baptiste Lemoyne, a criticat din nou aceste blocaje, arătând că “avem nevoie de un Consiliu de Securitate capabil să ia măsuri corespunzătoare şi eficace, fără a fi paralizat de utilizarea dreptului de veto”.

Deciziile Consiliului de Securitate devin obligatorii pentru toate cele 193 de state membre ale ONU, dacă întrunesc nouă voturi şi nu se exercită niciun veto. În practică, cei cinci membri permanenţi – ţări care dispun de armament nuclear – au o influenţă puternică, iar consensul este obţinut de multe ori prin întruniri neoficiale, în diferite formule restrânse.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.