StiripesurseSintezeGardienii Revoluţiei NEAGĂ incidentul din strâmtoarea Hormuz

Gardienii Revoluţiei NEAGĂ incidentul din strâmtoarea Hormuz

Publicat:

Armata de elită a regimului iranian, Gardienii Revoluţiei, a negat joi că a încercat să împiedice trecerea unui petrolier britanic în strâmtoarea Hormuz, potrivit unui comunicat publicat de agenţia sa de presă Sepah News, informează AFP, potrivit agerpres.

“Nu a existat nicio confruntare cu nave străine, inclusiv cu britanice, în timpul ultimelor 24 de ore”, a transmis armata de elită iraniană, ca reacţie la declaraţia guvernului britanic conform căreia trei nave iraniene “au încercat să împiedice trecerea unei nave de comerţ” britanică în Golf.

Citește și: Iranul a încercat să intercepteze un petrolier britanic în Golful Persic

Potrivit guvernului britanic, ambarcaţiuni aparţinând Gărzilor Revoluţionare iraniene s-au apropiat miercuri de un petrolier britanic în Golful Persic şi i-au cerut să se oprească în apele iraniene din apropiere. Ambarcaţiunile s-au retras însă după ce o navă de război britanică i-a avertizat prin radio, potrivit informaţiilor furnizate de doi oficiali ai apărării din SUA, sub protecţia anonimatului. În opinia acestora, a fost vorba de hărţuire şi de o încercare de a îngreuna trecerea navei prin strâmtoare.

Petrolierul British Heritage a fost abordat de vasele iraniene în momentul pătrunderii în Strâmtoarea Hormuz, o rută maritimă îngustă, dar strategică pentru transportul petrolului între Iran şi Arabia Saudită.


Citește și: URGIE în paradisul Greciei: Doi turiști români AU MURIT! – VIDEO

Incidentul s-a produs la aproape o săptămână după ce marinari ai forţelor navale regale britanice au capturat în Gibraltar petrolierul Grace 1, suspectat că ar fi transportat petrol iranian spre Siria prin încălcarea sancţiunilor impuse de Statele Unite şi de Uniunea Europeană.

În cursul zilei de miercuri, preşedintele iranian Hassan Rohani a declarat că Marea Britanie va suferi “consecinţe” ca urmare a sechestrării petrolierului iranian.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.