StiripesurseDiasporaGazprom a redus livrările de gaze spre Germania, Austria şi Italia

Gazprom a redus livrările de gaze spre Germania, Austria şi Italia

Publicat:

Compania rusă Gazprom a redus, luni, aprovizionarea cu gaze a Germaniei, Austriei şi Italiei, din cauza unor lucrări de întreţinere, dar există temeri că alimentarea va fi afectată permament în contextul tensiunilor dintre Uniunea Europeană şi Administraţia Vladimir Putin, informează mediafax.

Guvernul Olaf Scholz a confirmat, luni, că Rusia a oprit livrările prin gazoductul Nord Stream 1. “Gazoductul Nord Stream este oprit, ceea ce înseamnă că gazul nu mai circulă”, a comunicat Ministerul Economiei de la Berlin.

Citește și : Gazprom a redus livrările de gaze către OMV cu 70% din cantitatea comandată

Oficial, Rusia anunţă că lucrările de întreţinere vor dura zece zile, dar Berlinul se teme că se poate întâmpla orice. “Ne confruntăm cu o situaţie inedită, orice este posibil. Este posibil ca gazul să vină din nou, dar este posibil să nu mai vină, trebuie să ne pregătim pentru ce este mai rău”, a declarat, potrivit cotidianului Le Monde, vicecancelarul Robert Habeck, care este şi ministru al Economiei şi Acţiunilor Climatice.

Moscova diminuase deja cu 60% în ultimele săptămâni livrările prin gazoductul Nord Stream 1. Livrările fuseseră deja oprite pentru Bulgaria, Franţa, Polonia, Finlanda, Olanda şi Danemarca.


Tot luni, Gazprom a diminuat aprovizionarea cu gaze a Austriei. “Volumul de gaze în Terminalul Baumgarten a scăzut cu 70%”, a anunţat compania OMV, conform Agenţiei France-Presse.

Şi Italia a semnalat că primeşte un volum mai mic de gaze din Rusia. “Gazprom ne-a comunicat că începând de luni va furniza 21 de milioane de metri cubi de gaz, comparativ cu media de 32 de milioane de metri cubi”, a comunicat compania ENI, citată de agenţia ANSA.

Citeşte şi:  Italia şi-a repatriat ultimii militari din Afganistan

UE anunţă că se pregăteşte pentru orice situaţie

Citește și : Guvernatorul regiunii Kaliningrad propune interzicerea totală a circulaţiei mărfurilor între statele baltice şi Rusia

“Uniunea Europeană se pregăteşte pentru orice scenariu. În mod evident, situaţia este gravă şi trebuie să fim pregătiţi. După cum se ştie, la jumătatea lunii iulie va fi aprobat un plan de prevenire în perspectiva iernii. Este necesar să ajungem cât mai rapid la autonomie energetică faţă de Rusia”, a afirmat Tim McPhie, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Uniunea Europeană a aplicat sancţiuni economice şi comerciale masive împotriva Rusiei din cauza intervenţiei militare în Ucraina.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Un moldovean din Italia riscă să fie amendat după ce a reparat strada din fața localului său

Un tânăr originar din Republica Moldova, stabilit în Italia, a ajuns în atenția autorităților după ce a reparat din proprie inițiativă gropile din fața...

VIDEO Moldovenii şi-au pus tricolorul pe umeri şi au încins o horă lângă Ambasada de la Moscova

Mai mulți moldoveni au dansat și au încins o horă la Moscova, în Federația Rusă. Potrivit imaginilor publicate pe rețelele sociale, evenimentul a avut...

VIDEO Cazul misterios al unei adolescente din R. Moldova, subiect de film în Italia

Un nou film european aduce în prim-plan un caz cu un puternic impact emoțional, inspirat din povestea unei adolescente din Republica Moldova. Pelicula „Illusione”,...

Moldoveanul de 19 ani, rănit într-un accident în Italia, a decedat: Mama i-a donat organele

O familie din Republica Moldova, stabilită în Italia, trece prin momente greu de imaginat, după moartea lui Marian Racoviță, un tânăr decedat în urma...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.