Generalii americani estimează că ultima mare bătălie împotriva Statului Islamic se va da la granița dintre Siria și Irak

Publicat:

“Bătălia finală” în Irak împotriva grupării jihadiste Statul Islamic se va da la frontiera cu Siria, după recenta înfrângere a jihadiştilor la Hawija, au declarat sâmbătă pentru AFP doi generali din coaliţia anti-SI, condusă de SUA. 

“Următoarea bătălie, ultima mare bătălie va avea loc în valea Eufratului”, a declarat generalul de brigadă Robert Sofge, numărul doi al coaliţiei.


Această zonă deşertică se întinde din oraşul sirian Deir Ezzor – unde SI se află sub focul forţelor regimului şi al aliaţilor săi, precum şi al unei alianţe de combatanţi arabi şi kurzi, susţinută de coaliţie – şi până la ultimul bastion jihadist din Irak, în regiunea Rawa şi în al-Qaim, în vestul Irakului.

În prezent, circa “2000 de luptători ai SI se află acolo. Toate operaţiunile vor viza această zonă şi lupta va avea loc mai repede decât credeam”, a adăugat general Sofge, într-un interviu acordat AFP.

După recucerirea în iulie a Mosulului, al doilea oraş al Irakului şi unde SI îşi stabilise “capitala” în această ţară, forţele irakiene au cucerit Tal Afar (nord), la sfârşitul lunii august, iar joi au recucerit Hawija, mai la sud. În acelaşi timp, forţele irakiene au progresat pe frontul Al-Qaim, recăpătând controlul asupra a două localităţi, Akashat şi Rawa.

Forţele irakiene “reuşesc să învingă SI şi să se refacă rapid (pentru alte lupte). În ceea ce priveşte coaliţia, şi noi avansăm cât mai repede cu putinţă” pentru a ţine pasul, a declarat generalul de brigadă Andrew A. Croft, vicecomandant al aviaţiei coaliţiei.

“Este o combinaţie: pe de-o parte, forţele irakiene câştigă încredere şi energie cu fiecare victorie, pe de altă parte SI se prăbuşeşte”, susţine generalul Sofge. Însă, în opinia sa, dat fiind că SI se organizează în ultima vreme mai degrabă după tipicul unei forţe insurgente, nu al unei forţe militare, în anii care vor veni în Irak şi în Siria, forţelor de poliţie le va reveni cea mai mare provocare, deoarece adesea “celule adormite” realizează atacuri fulger în zone din Irak recucerite de autorităţi de luni de zile.

Pe de altă parte, tensiunile apărute după organizarea referendumului privind independenţa Kurdistanului irakian nu au avut cel puţin până în prezent un impact negativ asupra relaţiilor dintre forţele irakiene şi combatanţii kurzi, peshmerga, desfăşuraţi în nordul şi estul Irakului, îndeosebi în provincia Kirkuk (unde se află şi Hawija). În fapt, dă asigurări generalul Croft, “există o cooperare strânsă între peshmerga şi forţele de securitate irakiene”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ce înseamnă NATO pentru lume

Ce înseamnă NATO pentru lume După 75 de ani, Alianța rămâne indispensabilă Comentariu de JENS STOLTENBERG, Secretar General al NATO pentru FOREIGN AFFAIRS Săptămâna viitoare, liderii celor...

Netanyahu în luptă cu armata israeliană (editorial)

Netanyahu în luptă cu armata israeliană Sara Netanyahu a acuzat săptămâna trecută la o întâlnire privată cu familiile ostaticilor că șefii armatei israeliene (IDF) încearcă...

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește

CNN: Războaie pentru energie se vor desfășura sub apă. Rusia se pregătește Cererea de energie electrică este în creștere, iar tot mai multe țări încearcă...

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă

Vulgarizarea patriotismului, rețeta Simion-Șoșoacă Prima și cea mai importantă lecție a alegerilor locale și europarlamentare este confiscarea patriotismului de către partidele extremiste AUR și SOS,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.