StiripesurseDiasporaGentiloni: Epidemia de COVID-19 pune în pericol proiectul european

Gentiloni: Epidemia de COVID-19 pune în pericol proiectul european

Publicat:

Epidemia de COVID-19 pune în pericol “proiectul european, care riscă să se scufunde” din cauza divizărilor interne din Uniunea Europeană, a avertizat luni comisarul european pentru economie, italianul Paolo Gentiloni, transmite AFP, potrivit agerpres.

“Proiectul european riscă să se scufunde. Este clar că dacă divergenţele economice dintre statele europene se accentuează şi criza adânceşte diferenţele dintre diferite ţări europene, în loc să le diminueze (…), proiectul european va fi greu de menţinut”, a declarat Gentiloni pe postul de radio Capital.

Citeşte şi: Donald Trump PRELUNGEŞTE măsurile de distanţare socială

Fostul premier italian subliniază între altele că trebuie să se găsească o soluţie “inevitabil prin dialog cu Germania, fără care nu se va ajunge la un compromis”.

Unele ţări din sudul Europei, ca Spania, Italia, susţinute şi de Franţa, care au fost până acum cele mai afectate de pandemie şi au finanţe publice fragile, ar dori un sprijin financiar masiv din partea UE pentru depăşirea consecinţelor sanitare, economice şi sociale ale crizei şi pledează pentru o mutualizare a datoriilor publice ale ţărilor din zona euro, care ar putea lua forma unor “coronabonduri”. Ţările din nord, ca Olanda şi Germania, refuză acest lucru, notează AFP. Joi, un summit al UE s-a încheiat fără rezultat, o eventuală decizie fiind amânată cu două săptămâni, în pofida urgenţei impuse de pandemie.


“Fapt este că această discuţie, care este absolut legitimă, nu este adaptată situaţiei în care trăim”, a spus Gentiloni pentru Radio Capital.

Citeşte şi: Harry şi Meghan sunt pe cont propriu în California. SUA nu le vor plăti protecţia!

Într-un interviu acordat cotidianului spaniol El Pais, comisarul european critică de asemenea statele “cu o viziune învechită, depăşită, o abordare inadecvată pentru această criză”. “Nu este vorba de o criză economică ce afectează ţările mai puţin disciplinate decât altele, este o criză sanitară care a explodat în domeniul economic şi social. Este o provocare istorică pentru întreaga Europă”, a conchis Gentiloni în El Pais.

“Trebuie să evităm să facem alegeri tragice în Europa. Dacă Europa nu se ridică la înălţimea acestei provocări fără precedent, întregul edificiu european riscă să-şi piardă, în ochii propriilor cetăţeni, raţiunea de a fi”, a avertizat sâmbătă şi premierul italian Giuseppe Conte.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.