Realizarea ambițiilor lui Trump legate de Groenlanda a coincis cu președinția Danemarcei în Consiliul Arctic
Realitățile cursului de politică externă al lui Donald Trump, acum deja cel de-al 47-lea președinte al SUA, au invadat din nou foarte confuza lume circumpolară a Transarcticii, scrie NEZAVISIMAIA GAZETA, potrivit stiripesurse.ro.
Acest loc din spațiul geopolitic riscă să devină un important factor al războiului hibrid dintre Occident – în frunte cu Statele Unite – și Rusia – cu partenerii săi strategici. În acest context politic, noua declarație, făcută de Trump în legătură cu dobândirea Groenlandei, se prezintă ca un indicator clar al ambițiilor arctice tot mai mari ale administrației de la Casa Albă.
Este evidentă încercarea lui Trump de a conferi sloganului “Să facem America din nou măreață!” o nouă substanță – aceea de a transforma SUA în cea mai mare putere arctică. Doar este vorba de anexarea la teritoriul american a aproximativ 2,2 milioane de kilometri pătrați, pământ în care se găsesc numeroase zăcăminte – 43 din cele 50 de minerale introduse de Casa Albă în categoria celor de o importanță deosebită pentru securitatea și stabilitatea economică a Statelor Unite.
Interesant este faptul că această temă – cea mai importantă pentru aliații cei mai apropiați ai Washingtonului din Alianța Nord-Atlantică – a fost lăsată cu prudență între paranteze în discursul rostit de Trump cu ocazia învestirii0 în funcție. Însă nu a fost câtuși de puțin eliminată din planurile ambițiosului președinte. Ceea ce în primul mandat de președinte al lui Trump, în 2019, părea o glumă nereușită, acum demonstrează că ascunde destul de mult adevăr.
Contextul geopolitic actual la nivel global și în regiunea polară ne obligă să evaluăm cu mai multă meticulozitate și prudență situația legată de ambițiile lui Trump în legătură cu Groenlanda.
Tema Groenlandei în politica republicanilor nu a apărut chiar din senin. Din punct de vedere istoric, ea a apărut în perioada în care Alaska rusească era vândută Statelor Unite, deși atunci insula nici nu avea o importanță geopolitică deosebită. Susținătorul cumpărării Groenlandei în 1867 a fost secretarul de stat William H. Steward. Ideea a fost analizată ulterior de establishmentul american în 1910, 1946 și 1955. Ea s-a impus pe vremea secretarului de stat James F. Byrnes și a vicepreședintelui Nelson Rockefeller, căpătând însă rezonanță publică numai în 2019, în timpul primului mandat de președinte al lui Trump.
Între timp, prezența militară a SUA în Groenlanda datează din al Doilea Război Mondial. Atunci, în cadrul Doctrinei Monroe, SUA au închis Germaniei drumul spre teritoriile arctice ale Danemarcei ocupate de Hitler. Iar în 1951, Tratatul americano-danez a asigurat Statelor Unite puteri extinse în apărarea Groenlandei. În prezent pe insulă este prezentă baza spațială americană Pituffik.
Însă aderarea oficială a insulei la SUA i-ar deschide Washingtonului noi ferestre de oportunitate în regiune. Acest lucru ar fi determinat nu doar de anvergura prezenței complexe a SUA la latitudini înalte, de extinderea sistemelor lor de securitate strategică. Washingtonul ar obține controlul asupra rutelor logistice ale Arcticii centrale, precum și garanții privind aprovizionarea neîntreruptă a economiei americane cu cea mai importantă materie primă, indiferent de posibilitatea unei confruntări pe fronturile războiului hibrid cu Rusia, China și cu eventuali noi jucători, implicați în Arctica în cadrul BRICS+.
Cu toate acestea, deschiderea unor ferestre de oportunitate pentru America în Transartica poate avea, de asemenea, ca rezultat apariția unor serioase “noduri critice” atât pentru SUA, aliații și partenerii lor, cât și pentru toți principalii jucători din zona arctică. Și nu doar dintre membrii și observatorii Consiliului Arctic, ci și din întreaga Emisferă Nordică.
Regatul Danemarcei a simțit deja pericolul pe care-l reprezintă “înfierbântarea” de către Trump a situației geopolitice din Regiunea polară. Copenhaga va prelua în curând de la Oslo președinția în Consiliul Arctic pentru perioada cuprinsă între 2025 și 2027. În Consiliul Arctic, regatul reprezintă un trio: Danemarca, Groenlanda și Insulele Feroe. În mod clar, pentru președintele Consiliului nu va fi îmbucurătoare perspectiva privării de un teritoriu arctic de proporții, care are un potențial de resurse considerabil, deoarece acest lucru l-ar arunca inevitabil pe linia moartă a Transarcticii. Dacă nu cumva ar duce la pierderea statutului arctic în cazul în care Insulele Feroe ar fi inspirate de exemplul Groenlandei.
Ținând cont de faptul că ședințele ministeriale anterioare ale Consiliului Arctic constituie un precedent, putem presupune că rolul teritoriilor autonome ale regatului – Groenlanda și Insulele Feroe – va fi prezentat într-un mod foarte expansiv la ceremonia de transferare a președinției, lucru care va flata, fără îndoială, orgoliul autonomiilor. Legea privind autoguvernarea Groenlandei a fost adoptată în anul 2009. Perspectiva ca aceasta să devină cel de-al 51-lea stat al SUA, după schema statului Alaska, care este cu totul lipsită de drepturi în contextul arctic, deși este cel mai mare ca suprafață, este puțin probabil să-i încânte pe groenlandezi, care au simțit ce valoare geopolitică au în condițiile Arcticii care se topește.
Mai mult decât atât, chiar americanii aduc argumente în favoarea constituirii unei identități groenlandeze speciale. Astfel, Walter Burbrick, fondatorul Grupului de Studii Arctice din cadrul Colegiului Maritim Militar al SUA, a afirmat deschis că Groenlanda este “cel mai important loc strategic din Arctica și, posibil, din lume”.
În orice caz, ministrul danez de externe, Lars Løkke Rasmussen, a declarat zilele acestea, în contextul viitorului Groenlandei, că “nu poate respinge posibilitatea unei crize”. În ceea ce o privește pe șefa executivului Danemarcei, Mette Frederiksen, aceasta, deși tentată să mențină alianța cu SUA, dar recunoscând în același timp dreptul groenlandezilor la autodeterminare, s-ar părea că deja a început să-și pună în practică teza “construirea unui curs politic în condițiile noii realități”. Pe 21 ianuarie, a doua zi după învestirea lui Donald Trump în funcție, Frederiksen i-a adunat pe liderii mai multor partide daneze ca să le explice situația legată de Groenlanda.
Evoluția evenimentelor este urmărită cu atenție de Moscova și de Beijing, în ale căror interese naționale și strategice Arctica nu ocupă nici pe departe ultimul loc.
