StiripesurseExterneGeorge Simion s-a prezentat în Mexic ca viitorul președinte al României

George Simion s-a prezentat în Mexic ca viitorul președinte al României

Publicat:

George Simion s-a prezentat în Mexic ca viitorul președinte al României

Aflat în Mexic la o conferință politică a conservatorilor (Conservative Political Action Conference-CPAC), preşedintele partidului extremist AUR George Simion s-a lăudat, în discursul său, că e viitorul președinte al României.

„Anul acesta, în România avem alegeri parlamentare şi prezidenţiale. Voi fi în turul doi al alegerilor prezidenţiale, unde cel mai probabil mă voi confrunta cu candidatul social-deomcrat. În faţa voastră este viitorul preşedinte al României!”, a spus Simion, potrivit stiripesurse.

Citește și: Kievul anunţă că vrea să oblige Moscova, prin ofensiva în Rusia, la negocieri ‘echitabile’

Liderul AUR le-a spus mexicanilor că în România partidul său e considerat „extremist”, de ce? „Pentru că luptăm pentru libertate si pentru drepturi, iar timpul va demonstra că noi avem dreptate”, a explicat Simion.

El a mai spus că  „este nevoie de o alianţă a tuturor forţelor conservatoare şi suveraniste din întreaga lume pentru a apăra valorile tradiţionale, libertăţile fundamentale, viaţa, familia şi credinţa în Dumnezeu” și și-a exprimat speranţa că alegerile din SUA vor fi câştigate de Donald Trump.


Mai mult, Simion a indicat că vine dintr-o țară fost comunistă și că pentru el și „generația sa” este ciudat să admită că „o nouă formă de marxism şi leninism şi dictatură vine tocmai din ţări care odată erau considerate libere”.

 

Citește și: 278 de secții de votare vor fi deschise în străinătate

„Noi, conservatorii, suntem cei care ne revoltăm împotriva celor care vor să ne calce în picioare drepturile, libertăţile, valorile noastre (…) Avem nevoie de o alianţă a tuturor forţelor conservatoare şi suveraniste de pretutindeni. Este timpul să ne dăm mâna şi să ne apărăm valorile tradiţionale, libertăţile fundamentale, viaţa, familia şi credinţa noastră în Dumnezeu. În faţa atacurilor politice din partea stângii şi a neo-marxiştilor, trebuie să fim puternici. Suntem singurii care putem apăra ceea ce este cel mai de preţ pentru noi: Dumnezeu, naţiunea, familia şi libertatea. Avem datoria de a proteja tot ce ne este drag, de a lupta pentru normalitate într-o lume care încearcă să ne impună anormalitatea”, a mai spus liderul AUR.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

Judit Polgar refuză fotoliul de președinte al Ungariei

Legenda șahului mondial, Judit Polgar, a refuzat oferta premierului ungar, Peter Magyar, de a deveni următorul președinte al Ungariei. Ea a postat un mesaj...

VIDEO Droguri de peste un milion de lei, descoperite la un tânăr din Chișinău

Un tânăr de 22 de ani din Chișinău a fost reținut, după ce polițiștii au descoperit droguri în valoare de peste un milion de...

Maia Sandu l-a felicitat pe noul premier britanic și îl invită în vizită la Chișinău

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, i-a adresat un mesaj de felicitare noului prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, cu ocazia alegerii sale la șefia...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.