StiripesurseȘtirile zileiGeorge H.W. Bush, cel mai longeviv fost preşedinte american

George H.W. Bush, cel mai longeviv fost preşedinte american

Publicat:

Preşedinte al Statelor Unite ale Americii între 1989 şi 1993, George H.W. Bush a devenit marţi, la împlinirea vârstei de 94 de ani, cel mai longeviv fost lider american, informează presa locală citată de agenţia EFE, potrivit agerpres.

Bush va sărbători aniversarea în compania familiei sale la Kennebunkport (Maine). Pe 4 iunie, el a părăsit spitalul în care a fost internat timp de zece zile pentru hipotensiune şi oboseală.

Citește și : Siria: Cel puţin zece civili au fost ucişi într-un raid aerian al coaliţiei internaţionale antijihadiste conduse de SUA împotriva SI (OSDO)

Fostul preşedinte american, care suferă de un tip de Parkinson care îl obligă să folosească un scaun cu rotile, a mai fost spitalizat în ultimii ani din diferite cauze medicale.

Totodată, în aprilie, el a suferit o grea lovitură odată cu pierderea soţiei, fosta primă doamnă Barbara Bush, care a decedat la 92 de ani.


Alţi foşti şefi de stat nonagenari în istoria SUA au fost Gerald Ford (preşedinte între 1974-1977), care a murit la 93 de ani, şi Ronald Reagan (1981-1989), care a decedat de asemenea la 93 de ani.

Citește și : Macron denunță ‘cinismul şi iresponsabilitatea guvernului italian’ în cazul navei cu migranţi Aquarius

În viaţă se mai află Jimmy Carter, preşedinte între 1977-1981, care va împlini pe 1 octombrie aceeaşi vârstă cu George H.W. Bush – 94 de ani.

Povestea familiei Bush este una dintre cele mai relevante din politica americană, ambii fii ai lui George H.W. Bush şi Barbara deţinând un rol important: George W.Bush a fost preşedinte al SUA între 2001 şi 2009, iar Jeb Bush a fost guvernator al Floridei (1999-2007) şi candidat la nominalizarea în campania prezidenţială din 2016.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Mini-creiere’ crescute în laborator ar putea ajuta medicii să aleagă tratamentul pentru Alzheimer

- Cercetători din Statele Unite au dezvoltat modele miniaturale de țesut cerebral folosind celule prelevate de la persoane diagnosticate cu boala Alzheimer, iar rezultatele...

Descoperire istorică: O planetă asemănătoare Pământului are atmosferă

Astronomii au confirmat, în premieră, existența unei atmosfere în jurul unei planete stâncoase din zona locuibilă a altei stele, o descoperire majoră în căutarea...

Un agent Secret Service, suspendat după ce ar fi divulgat în presă deplasările lui JD Vance, în scopuri personale

Un agent al Secret Service din echipa de protecție a vicepreședintelui american JD Vance a fost forţat să îşi ia concediu administrativ și este...

Sofia și Atena înăspresc controlul la frontieră. Centru Polițienesc Comun la Kulata – Promachonas

Bulgaria și Grecia fac un pas esențial pentru întărirea securității și facilitarea traficului transfrontalier, scrie publicația Faktor din Bulgaria. La Sofia, ministrul bulgar de Interne, Ivan...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.