StiripesurseDiasporaGeorgia a extrădat un britanic condamnat pentru moartea unei tinere pe...

Georgia a extrădat un britanic condamnat pentru moartea unei tinere pe Tamisa

Publicat:

Georgia a extrădat miercuri către Regatul Unit un cetăţean britanic condamnat în absenţă în ţara sa pentru moartea unei femei pe care o luase la bordul ambarcaţiunii sale pentru o plimbare pe râul Tamisa, la prima lor întâlnire, transmite AFP, scrie Agerpres.

Jack Shepherd (31 de ani) a fost ”extrădat către Regatul Unit. El a fost predat responsabililor britanici şi ei sunt pe punctul de a se îmbarca într-un avion cu destinaţia Londra”, a indicat un purtător de cuvânt al Ministerului Justiţiei georgian, Marism Tskhiladzé. Avionul companiei Georgian Airways cu destinaţia aeroportul londonez Gatwick a decolat la scurt timp după aceea.

Citește și : Theresa May: Avem drept obiectiv obţinerea unui acord de retragere din UE într-o manieră ordonată şi fără probleme

După decizia luată la finalul lunii martie de justiţia georgiană de a-l extrăda, Shepherd s-a declarat ”extrem de îngrijorat” pentru siguranţa sa şi a cerut plasarea sa într-o celulă de izolare la revenirea în Regatul Unit şi supravegherea permanentă cu camere video, după cum a declarat avocatul său.

Jack Shepherd s-a predat poliţiei georgiene în ianuarie, el ascunzându-se în ţara din Caucaz.


Găsit vinovat pentru omucidere involuntară prin neglijenţă gravă, el fusese condamnat la şase ani de închisoare în Regatul Unit. Pe numele său a fost emis un mandat de arestare internaţional.

Shepherd a cunoscut-o pe Charlotte Brown (24 de ani) pe un site de întâlniri. După ce au cinat, în decembrie 2015, într-un restaurant de lux din Londra, bărbatul a invitat-o pe Charlotte Brown la bordul şalupei sale, pentru o călătorie nocturnă pe Tamisa.

Condusă cu viteză excesivă, ambarcaţiunea a lovit un buştean, proiectându-i pe cei doi peste bord. Echipele de salvare l-au recuperat nevătămat pe Jack Shepherd, dar nu au reuşit să o reanimeze pe Charlotte Brown, găsită în stare de inconştienţă şi de hipotermie. Niciunul dintre cei doi nu purta vestă de salvare.

Citește și : Copiii jurnalistului saudit Khashoggi neagă orice discuţie cu Riadul cu privire la un aranjament

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.