StiripesurseDiasporaGerhard Schroeder NU vrea să rupă prietenia cu Putin

Gerhard Schroeder NU vrea să rupă prietenia cu Putin

Publicat:

Întreg personalul biroului fostului cancelar german Gerhard Schroeder a demisionat, în timp ce acesta rezistă presiunilor tot mai mari de a rupe legăturile cu vechiul său prieten, preşedintele rus Vladimir Putin, care a ordonat invadarea Ucrainei, transmite marţi Reuters, potrivit agerpres.

Biroul fostului şef al guvernului de la Berlin este finanţat de la bugetul Germaniei.

Citeşte şi: Peste 100 de civili şi-au pierdut viaţa în războiul din Ucraina – Black News

După ce şi-a încheiat mandatul de cancelar în 2005, Schroeder a avut mai multe funcţii în companii ruse din domeniul energetic. El nu este singurul politician social-democrat german intrat în atenţia publică în ultimele săptămâni pentru lobby-ul făcut firmelor din Rusia.

Legăturile respective au devenit tot mai stânjenitoare pentru actualul cancelar Olaf Scholz, din rândurile Partidului Social Democrat (SPD). El a fost acuzat de mai multă vreme că este prea îngăduitor faţă de Rusia, în legătură cu criza ucraineană, până săptămâna trecută, când guvernul său şi-a schimbat radical poziţia în politica de apărare şi energetică.


La sfârşitul săptămânii trecute, conducerea SPD i-a cerut lui Schroeder să renunţe la posturile legate de Rusia, aşa cum au făcut şi alţi politicieni europeni – de exemplu, foştii prim-miniştri Francois Fillon, Esko Aho şi Matteo Renzi din Franţa, Finlanda, respectiv Italia.

Însă fostul cancelar a rezistat presiunilor – deşi a criticat Rusia pentru invazia în Ucraina, un gest apreciat de Reuters ca neobişnuit din partea sa – şi şi-a nuanţat poziţia afirmând că s-au făcut greşeli “de ambele părţi” şi că Europa nu trebuie să îşi întrerupă complet legăturile cu Rusia.

Albrecht Funk, unul din angajaţii de la biroul lui Schroeder, a declarat agenţiei Reuters că, odată cu el, au mai cerut să fie transferaţi în alte posturi din cancelaria Germaniei două secretare şi un şofer. El a refuzat să comenteze motivul deciziei sale şi a colegilor.

Reuters nu a reuşit să obţină un comentariu direct de la Schroeder, nici din partea cancelariei.

Politicieni de diferite orientări şi asociaţia contribuabililor germani au cerut în ultimele săptămâni încetarea finanţării de stat pentru biroul lui Schroeder, la care acesta are dreptul legal ca fost cancelar.

Citeşte şi: Ucraina şi Rusia raportează pierderi semnificative în rândurile inamicului – Black News

În urmă cu două săptămâni, când Schroeder a făcut o vizită la Moscova, Putin şi-a exprimat aprecierea deosebită faţă de acesta, declarând că fostului cancelar i se datorează faptul că germanii au facturi la gaz mai mici decât alţi europeni.

Criticii susţin, potrivit Reuters, că dependenţa Germaniei de Rusia, care îi asigură jumătate din necesarul de gaze, a restricţionat multă vreme capacitatea şi chiar voinţa Berlinului de a adopta o poziţie dură faţă de Moscova.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.