StiripesurseDiasporaGermania ar urma să înăsprească restricţiile pentru cei nevaccinaţi

Germania ar urma să înăsprească restricţiile pentru cei nevaccinaţi

Publicat:

În Germania, unde 52% din populaţie este vaccinată, respectiv 40 de milioane de oameni, vaccinarea împotriva Covid-19 pare să încetinească. Prin urmare, guvernul ia în considerare în mod serios să impună restricţii persoanelor nevaccinate de la mijlocul lunii septembrie, scrie Capital , informează mediafax.

Potrivit ziarului Bild, mersul la un restaurant, hotel sau chiar la coafor ar putea fi autorizat numai pentru persoanele care au primit o vaccinare completă.

Citește și :  Demonstraţii în Italia și Franța împotriva introducerii certificatului verde

Guvernul german doreşte ca persoanele nevaccinate „să nu aibă voie să intre nicăieri”.

Angela Merkel şi guvernul ei doresc să facă presiuni asupra celor nevaccinaţi, în timp ce situaţia se deteriorează în multe ţări europene. În plus faţă de interzicerea accesului în anumite locuri pentru cei nevaccinaţi, testele ar trebui să fie cu plata începând din această toamnă, potrivit ziarului Frankfurter Allgemeine Zeitung. Şi „pot fi necesare restricţii suplimentare”.


Duminică, 25 iulie, Helge Braun, şeful de cabinet al cancelarului, dăduse deja tonul, declarând în „Bild am Sonntag” că „persoanele vaccinate vor avea cu siguranţă mai multă libertate decât persoanele nevaccinate”.

Citește și :  Sicilia declară stare de urgenţă şi de criză pentru şase luni din cauza incendiilor de vegetaţie

 

El a adăugat: „acest lucru ar putea însemna că accesul la locuri precum restaurante, cinematografe şi stadioane nu ar mai fi posibil, chiar şi pentru persoanele nevaccinate testate, deoarece riscul este prea mare”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.