StiripesurseDiasporaGermania dă Rusiei un ultimatum de câteva zile în cazul Navalnîi

Germania dă Rusiei un ultimatum de câteva zile în cazul Navalnîi

Publicat:

Germania, care deţine în prezent preşedinţia Consiliului UE, a sporit duminică presiunea asupra Rusiei, ameninţând cu sancţiuni în lipsa unui răspuns în următoarele zile cu privire la aparenta otrăvire a principalului critic al Kremlinului, Aleksei Navalnîi, informează AFP, potrivit agerpres.

“Stabilirea de ultimatumuri nu ajută pe nimeni, însă dacă în următoarele zile partea rusă nu contribuie la clarificarea celor întâmplate, atunci va trebui să discutăm despre un răspuns cu partenerii noştri”, a declarat ministrul de externe german Heiko Maas cotidianului Bild.

Citește și : Autoritățile din Belarus anunţă zeci de persoane reţinute, a doua zi după ultimele proteste

Şeful diplomaţiei germane a adăugat că, în cazul în care se va decide impunerea de sancţiuni, ele vor trebui să fie ţintite şi nu a exclus cu totul un impact asupra proiectului gazoductului Nord Stream 2, care ar urma să lege Rusia de Germania prin Marea Baltică.

Principalul oponent al Kremlinului, Aleksei Navalnîi este în prezent internat într-un spital din Berlin, deoarece – potrivit guvernului cancelarului Angela Merkel – a fost “fără nicio îndoială” otrăvit în Rusia în timpul unui turneu electoral cu un agent neurotoxic din clasa Noviciok.


Berlinul şi alte ţări occidentale au cerut Moscovei în repetate rânduri să facă lumină în acest caz, însă ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat săptămâna aceasta că acuzaţiile de asasinat trebuie primite cu “o bună doză de scepticism” şi a cerut Berlinului să vină cu dovezi.

Omologul său german a dat vina pe statul rus pentru otrăvirea lui Navalnîi, o premieră pentru Berlin, comentează AFP.

Citește și : Un ciclon extrem de violent se îndreptă către sud-vestul Japoniei

“Există mai multe indicii în acest sens, este motivul pentru care partea rusă trebuie acum să reacţioneze. Substanţa letală cu care Navalnîi a fost otrăvit s-a aflat în trecut în posesia autorităţilor ruse, doar un mic număr de persoane are acces la Noviciok şi această otravă a mai fost folosită de serviciile ruse în atacul împotriva fostului agent (rus) Serghei Skripal” în Marea Britanie, a avertizat Maas.

“În orice caz, sper ca ruşii să nu se constrângă să ne schimbăm poziţia în privinţa Nord Stream”, a mai spus ministrul german, făcând totodată apel la o bună evaluare a consecinţelor unei eventuale anulări a acestui proiect.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.