StiripesurseDiasporaGermania îl convoacă pe ambasadorul Belarusului la Berlin

Germania îl convoacă pe ambasadorul Belarusului la Berlin

Publicat:

Germania, care deţine în prezent preşedinţia Uniunii Europene, l-a convocat joi pe ambasadorul belarus pentru a-şi exprima dezaprobarea faţă de măsurile de represiune după controversata realegere a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, a anunţat o sursă apropiată Ministerului de Externe, relatează AFP, potrivit agerpres.

Ambasadorul a fost somat să se prezinte ”la o întâlnire de urgenţă” despre situaţia din ţara sa, a spus sursa citată, în ajunul unei reuniuni a şefilor diplomaţiei din statele membre ale Uniunii Europene în cadrul căreia s-ar putea decide sancţiuni împotriva regimului de la Minsk.

Citește și: Autorităţile afgane eliberează ultimii 400 de deținuți talibani

Uniunea Europeană va trebui să crească presiunea pe care o exercită asupra preşedintelui din Belarus, Aleksandr Lukaşenko, reprimarea brutală a unor manifestanţi paşnici nefiind acceptabilă în Europa de astăzi, a afirmat joi ministrul german de externe, Heiko Maas, notează Reuters şi dpa.

Mii de oameni au fost reţinuţi în urma amplelor manifestaţii desfăşurate în Belarus după alegerile prezidenţiale care au avut loc duminică în această ţară, numită frecvent ultima dictatură din Europa.


Citește și: Vietnamul cumpără vaccinul anti-COVID-19 din Rusia

Preşedintele Lukaşenko, la putere de 26 de ani, este acuzat de fraudarea alegerilor, pe care autoritatea electorală afirmă că le-a câştigat cu 80% din voturi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.