StiripesurseDiasporaGermania nu are informații despre vreo cerere de extrădare a unui...

Germania nu are informații despre vreo cerere de extrădare a unui georgian asasinat la Berlin

Publicat:

Autoritățile germane au anunțat miercuri că nu au informații despre vreo cerere de extrădare făcută de Rusia pe numele unui cetățean georgian asasinat în august la Berlin, după ce președintele rus Vladimir Putin s-a plâns că mai multe solicitări în acest sens nu au fost luate în seamă, scrie mediafax.

Cetățeanul georgian Zelimkhan Khangoshvili, un fost lider insurgent cecen, a fost împușcat mortal pe 23 august 2019 într-un parc din Berlin. Parchetul General german suspectează că serviciile secrete ruse ar fi implicate în asasinat.

Citește și : Procesul în procedura demiterii lui Trump ar putea începe în ianuarie

Putin a descris luni victima drept o „persoană crudă și însetată de sânge” care a luptat de partea separatiștilor anti-Moscova din regiunea rusă majoritar musulmană de la nord din Caucaz, și a spus că solicitările Moscovei pentru extrădarea lui nu au fost luate în seama, relatează Reuters.

Un purtător de cuvânt al Ministerului Justiției de la Berlin a declarat că “Guvernul nu este conștient de o cerere de extrădare rusă pentru victima acestei crime”.


Ministerul german de Externe a decis, săptămâna trecută, expulzarea a doi diplomaţi ruşi, din cauza presupusei implicări a serviciilor secrete ruse în asasinarea unui lider militar cecen-georgian, afirmă surse citate de presa germană.

Doi diplomaţi ruşi au fost declaraţi miercuri personae non gratae, informează publicaţiile Die Welt şi Der Spiegel.

“În pofida solicitărilor repetate, autorităţile ruse nu au colaborat în ancheta pentru elucidarea circumstanţelor asasinatului”, a comunicat Ministerul de Externe de la Berlin.

Administraţia Vladimir Putin a avertizat, miercuri, că va lua măsuri de retorsiune faţă de hotărârea Germaniei de expulzare a doi diplomaţi ruşi.

Citește și : Kyriakos Mitsotakis: Locul Serbiei este în Uniunea Europeană

“Rusia este nevoită să adopte măsuri de retorsiune”, a transmis Ministerul rus de Externe, conform agenţiei de presă Tass.

La rândul său, Preşedinţia Rusiei a catalogat drept “nefondate” acuzaţiile Germaniei privind implicarea serviciilor secrete ruse în asasinarea unui lider militar cecen-georgian în Berlin.

“Sunt ipoteze lipsite de fundament, speculaţii”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.