StiripesurseDiasporaGermania, pregătită pentru creşterea numărului de pacienţi care vor necesita terapie...

Germania, pregătită pentru creşterea numărului de pacienţi care vor necesita terapie intensivă

Publicat:

Ministrul german al sănătăţii, Jens Spahn, a încercat să-şi liniştească marţi compatrioţii, dându-le asigurări că ţara este bine pregătită pentru o creştere aşteptată a numărului de pacienţi cu COVID-19 care vor necesita terapie intensivă, transmite dpa, potrivit agerpres.

Aproximativ 45% dintre paturile de la terapie intensivă sunt libere în prezent, datorită amânării unor operaţii planificate, a afirmat Jens Spahn, în timpul unei vizite într-un spital din Dusseldorf.

Citește și : Cehia pune la punct un sistem informatic pentru limitarea pandemiei de COVID-19

‘Un lucru este clar: în zilele următoare, va exista un număr în creştere de pacienţi care vor avea nevoie de terapie intensivă şi asistenţă respiratorie’, a spus ministrul.

El a insistat însă că Germania se află cu un pas înaintea tendinţei datorită faptului că, prin testarea extensivă, au fost depistate ‘foarte devreme’ cazuri de infectare cu coronavirus.


Germania dispune în prezent de capacităţi pentru circa 28.000 de pacienţi la terapie intensivă şi are în plan dublarea acestei cifre.

Citește și : Suedia intensifică testarea la nivel naţional

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.