StiripesurseDiasporaGermania şi Danemarca au transmis o declaraţie comună de prietenie

Germania şi Danemarca au transmis o declaraţie comună de prietenie

Publicat:

Germania şi Danemarca au transmis marţi o declaraţie comună de prietenie, pentru a marca relaţiile lor bune, relatează DPA, scrie agerpres.

“Vrem să ne dezvoltăm relaţiile de prietenie şi să colaborăm şi mai intens din punct de vedere politic, economic şi cultural în viitor”, a declarat ministrul german de Externe, Heiko Maas.

Citește și : România cotizează mai mulţi bani din PIB la NATO decât Franţa

El a făcut această declaraţie după o întrevedere online cu omologul său danez Jeppe Kofod.

Domeniile în care cele două ţări vecine vor să îşi dezvolte cooperarea includ energia regenerabilă şi protecţia mediului, potrivit lui Maas.


În declaraţie se arată că cele două state vecine “împărtăşesc o graniţă scurtă, dar o tradiţie lungă a prieteniei”.

Minorităţile din zona de graniţă dintre Germania şi Danemarca au jucat un rol extrem de important şi “au ridicat poduri peste graniţă”, a mai spus Maas.

“Relaţia Danemarcei cu Germania este foarte specială”, a declarat la rândul său Kofod.

“Avem valori comune, lucrăm îndeaproape în cadrul UE şi în alte organizaţii internaţionale. Iar Germania este cel mai puternic partener comercial al nostru”, a spus el.

Kofod a subliniat că este esenţial ca această relaţie să fie protejată şi întărită.

Graniţa dintre Germania şi Danemarca a fost rescrisă în 1920. Acest lucru a dus la zone cu minorităţi de ambele părţi ale frontierei. Regiunea s-a dezvoltat printr-o cooperare între cele două părţi de-a lungul anilor, iar acum este considerată un exemplu de coexistenţă pentru regiunile de frontieră.

Citește și : Novaia Gazeta cere autorităţilor ruse o anchetă după atacul chimic de la sediul său

Din cauza pandemiei de coronavirus, mai multe evenimente care ar fi trebuit să marcheze centenarul retrasării graniţei au fost anulate anul trecut, în timp ce unele au fost amânate pentru 2021.

În declaraţia comună, cele două ţări au promis să “colaboreze pentru a depăşi pentru totdeauna pandemia de COVID-19 şi pentru a contribui la relansarea economică a Europei.”

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.