StiripesurseDiasporaGermania va construi două terminale de gaz natural lichefiat pentru a-și...

Germania va construi două terminale de gaz natural lichefiat pentru a-și reduce dependența de gazul rusesc

Publicat:

Germania va construi două terminale de gaz natural lichefiat (GNL) și își va spori rezervele de gaze naturale pentru a-și reduce dependența de gazul rusesc după invazia Rusiei în Ucraina, a declarat duminică cancelarul Olaf Scholz, cconform Reuters, informează mediafax.

“Vom face mai mult pentru a asigura aprovizionarea sigură cu energie a țării noastre”, a declarat el în fața parlamentarilor într-o sesiune specială a Bundestagului convocată pentru a aborda criza din Ucraina.

Citește și: Numeroase bănci ruseşti, excluse din sistemul de plăţi SWIFT

“Trebuie să schimbăm cursul pentru a depăși dependența noastră de importurile de la furnizori individuali de energie.”

Germania a fost presată de alte națiuni occidentale să devină mai puțin dependentă de gazul rusesc, dar planurile sale de a elimina treptat centralele pe cărbune până în 2030 și de a-și închide centralele nucleare i-au lăsat puține opțiuni.


La începutul acestei săptămâni, Germania a oprit proiectul de gazoduct Nord Stream 2 din Marea Baltică, în valoare de 11 miliarde de dolari, ca răspuns la acțiunile Rusiei în Ucraina.

De atunci, Rusia a invadat Ucraina, ceea ce a determinat Occidentul să aplice noi sancțiuni Moscovei și a făcut ca problema aprovizionării cu energie să devină și mai presantă.

“Evenimentele din ultimele zile ne-au arătat că o politică energetică responsabilă și orientată spre viitor este decisivă nu numai pentru economia noastră și pentru mediu. Este, de asemenea, decisivă pentru securitatea noastră”, a declarat Scholz duminică.

Cu cât mai repede Germania poate extinde producția de energie regenerabilă, cu atât mai bine, a spus el.

În plus, Germania va crește volumul de gaze naturale din instalațiile sale de stocare cu 2 miliarde de metri cubi (bcm) prin intermediul unor opțiuni pe termen lung și va cumpăra gaze naturale suplimentare de pe piețele mondiale în coordonare cu Uniunea Europeană, a spus el.

Germania are 24 de miliarde de metri cubi de depozite subterane de stocare a gazelor, care sunt în prezent pline în proporție de aproximativ 30%, potrivit datelor grupului industrial Gas Infrastructure Europe.

Citește și : Anonymous: Domnule Putin, te vei confrunta cu atacuri cibernetice fără precedent din toate colţurile lumii

Scholz a mai spus duminică că Germania va construi rapid două terminale de GNL, la Brunsbuettel și Wilhelmshaven.

El și-a semnalat sprijinul pentru construcția de terminale GNL atunci când era ministru de finanțe și vicecancelar în guvernul anterior, dar s-au făcut puține progrese.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.