StiripesurseDiasporaGermania va extinde ajutoarele acordate librăriilor şi editurilor

Germania va extinde ajutoarele acordate librăriilor şi editurilor

Publicat:

Guvernul german a anunţat vineri că va extinde ajutoarele acordate librăriilor şi editurilor, în cadrul unui program de susţinere a sectorului cultural, astfel încât acesta să se poată adapta la noua realitate impusă de pandemia de coronavirus, relatează EFE, scrie agerpres.

După o primă evaluare a programului de sprijin lansat în septembrie şi având în vedere că întregul sector suferă impactul pandemiei, guvernul a decis “să extindă considerabil” limita pentru a putea opta la ajutoare pentru cei care au avut o cifră de afaceri în 2019 cuprinsă între 2 milioane şi 10 milioane de euro.

Citește și : OMS: Vaccinul anti-COVID este o REALIZARE de care trebuie să profite întreaga omenire

Astfel ajutoarele vor putea ajunge nu doar la librăriile mici, ci şi la cele medii, notează guvernul într-un comunicat.

“Librăriile sunt un loc de întâlnire care invită la schimburi culturale şi la dezbatere intelectuală. Acest lucru le transformă în importante centre de reînnoire intelectuală, cu atât mai mult în aceste vremuri de criză”, a subliniat ministrul german al culturii, Monika Grütters.


Este motivul pentru care guvernul a decis acum să sprijine şi librăriile mai mari “pentru a putea răspunde la consecinţele pandemiei şi a se poziţiona cu privire la viitor”, a spus Monika Grütters.

Citește și : Poliţiştii francezi au destructurat o reţea de spălare de BANI din DROGURI: Duceau banii cu camioanele!

Cu aceste ajutoare va fi posibilă ameliorarea digitalizării distribuţiei spre exemplu prin achiziţionarea de programe informatice şi echipamente pentru a optimiza prezenţa digitală. În cazul editurilor, ajutoarele vor permite acoperirea costurilor interne de producţie şi servicii.

Termenul pentru depunerea cererilor pentru aceste ajutoare a fost prelungit până la 31 ianuarie 2021.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.