StiripesurseDiasporaGermania vrea să impună noi sancţiuni împotriva Iranului

Germania vrea să impună noi sancţiuni împotriva Iranului

Publicat:

Germania încearcă să-şi convingă aliaţii europeni să aprobe noi sancţiuni împotriva Iranului în speranţa de a-l împiedica pe preşedintele american Donald Trump să renunţe la acordul nuclear semnat cu Teheranul, scrie sâmbătă revista Der Spiegel, relatează Reuters.

Publicaţia citează diplomaţi de la Bruxelles potrivit cărora Germania are în vedere noi sancţiuni, împreună cu Marea Britanie şi Franţa, pentru a demonstra Statelor Unite că aliaţii europeni iau în serios criticile lui Trump la adresa Iranului, conform agerpres .

Germania vrea să impună noi sancţiuni împotriva Teheranului pentru programul său balistic şi pentru implicarea în alte conflicte din Orientul Mijlociu, precum războiul din Yemen şi Siria, precizează revista germană.

Citește și : Angela Merkel salută inițiativa premierului bulgar Boiko Borisov privind organizarea unei reuniuni între Bruxelles și Turcia

Mai presus de toate însă scopul statelor europene este de a împiedica Statele Unite să renunţe la acordul nuclear încheiat în 2015 între Iran şi marile puteri, după cum a ameninţat în numeroase rânduri Donald Trump, scrie Der Spiegel.


Liderul de la Casa Albă a anunţat la începutul lunii ianuarie că SUA rămân deocamdată în acordul istoric din 2015 privind programul nuclear iranian, dar a avertizat că aliaţii europeni şi Congresul trebuie să lucreze cu el pentru a remedia ‘lacunele dezastruoase’ ale acordului.

Preşedintele american a confirmat suspendarea sancţiunilor economice contra Teheranului, decisă în conformitate cu acest acord, Casa Albă precizând că este “ultima suspendare pe care o va semna”.

Concret, mai rămân 120 de zile, până la viitorul termen de suspendare a sancţiunilor, pentru a se ajunge la o înţelegere cu europenii asupra unui acord vizând înăsprirea condiţiilor din textul iniţial, a explicat un oficial de rang înalt din cadrul administraţiei americane.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.