StiripesurseExterneGermania vrea o politică comună de sancțiuni cu SUA

Germania vrea o politică comună de sancțiuni cu SUA

Publicat:

Germania speră că relaţiile îmbunătăţite cu Statele Unite în mandatul preşedintelui Joe Biden vor deschide uşa pentru posibile sancţiuni comune împotriva Chinei şi Rusiei asupra drepturilor omului şi a altor abuzuri, a declarat marţi ministrul de externe Heiko Maas, citat miercuri de Reuters, potrivit agerpres.

El a spus că partenerii transatlantici ar trebui să acţioneze împreună pentru a-şi apăra interesele şi valorile comune şi a deplâns lipsa unei acţiuni coordonate în timpul administraţiei fostului preşedinte Donald Trump.

Citește și: Consulul polonez din Belarus a fost EXPULZAT

Preşedinţia lui Trump a fost marcată de o presiune intensă asupra Germaniei în legătură cu neîndeplinirea obligaţiilor Berlinului privind cheltuieli de apărare mandatate de alianţa militară NATO, insistenţa Germaniei de a cumpăra gaze naturale ruseşti şi politicile comerciale.

De asemenea, Trump a iritat puterile europene ieşind din acordul nuclear semnat în 2015 cu Iranul, încheiat când Biden era vicepreşedinte în administraţia lui Barack Obama, precum şi prin exercitarea de presiuni pentru a exclude compania chineză Huawei din reţelele europene 5G.


“Sper că vom putea reveni la o poziţie comună transatlantică cu privire la sancţiuni ţintite, ceva ce nu a fost posibil în ultimii patru ani”, a declarat Maas la un eveniment asupra relaţiilor SUA-Germania organizat de Brookings Institution, o organizaţie privată nonprofit.

Germania a impus sancţiuni Rusiei împreună cu partenerii săi din Uniunea Europeană pentru înarmarea de către Moscova a forţelor separatiste în Ucraina şi atacurile asupra oponenţilor preşedintelui Vladimir Putin.

Cancelarul Angela Merkel a apreciat că gazoductul aproape finalizat Nord Stream 2 care va aduce gaz rusesc în Germania este un proiect comercial. Ea a respins cererile lui Trump de a renunţa la proiect şi a cumpăra gaz lichefiat din Statele Unite, în loc să fie dependentă de Rusia lui Putin pentru energie.

Citește și: Misiunea Gărzii Naționale la Capitoliu a fost prelungită

Germania a luat în ultimele luni măsuri pentru a satisface preocupările americane, extinzându-şi misiunea militară în Afganistan şi intenţionând să trimită o navă de război în Marea Chinei de Sud, unde Washingtonul afirmă că libertatea de navigaţie este ameninţată de China.

Anul trecut, Germania a adoptat o lege de asigurare a unui nivel ridicat privind securitatea IT ce vizează producătorii de echipamente de telecomunicaţii pentru reţelele de generaţie următoare, precum Huawei din China, deşi legislaţia nu respectă interdicţia generală de utilizare a produselor fabricate de cel mai mare producător mondial – aşa cum a cerut Washingtonul. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Statele din Golf își pierd răbdarea cu Trump și îi cer să trimită trupe terestre în Iran

Aliații arabi ai Statelor Unite din Golf sunt tot mai nemulțumiți pe măsură ce conflictul cu Iranul se intensifică, afectând securitatea și economiile regiunii. În...

Rusia impune noi restricții pentru avioanele civile

Rusia a redus aproape la jumătate altitudinea maximă permisă pentru avioanele civile în spațiul aerian al Moscovei și a interzis zborurile de tranzit prin...

Incendiile au pârjolit zeci de hectare de pădure în Sicilia

Un incendiu de vegetație extrem de violent a provocat distrugeri însemnate în zona Bivona, Sicilia, transformând peisajul într-un tablou apocaliptic. Flăcările au avansat rapid pe...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.