StiripesurseDiasporaGoogle, amendată în Rusia după ce nu a şters conţinut interzis

Google, amendată în Rusia după ce nu a şters conţinut interzis

Publicat:

Un tribunal din Moscova a amendat marţi compania americană Google, parte a conglomeratului multinaţional Alphabet Inc, cu un total de 14 milioane de ruble (190.398 dolari) pentru încălcarea regulilor ruseşti privind conţinutul interzis, o penalitate ce intervine în mijlocul unor dispute mai largi între Rusia şi companiile Big Tech, relatează Reuters, potrivit agerpres.  

Rusia a amendat în mod obişnuit giganţi ai social media după ce aceştia nu au eliminat conţinut interzis şi caută să forţeze companiile străine de tehnologie să îşi deschidă birouri în ţară.

Citește și : Pompierii greci se chinuie să lichideze un incendiu care bate la porţile Atenei

Tribunalul districtului moscovit Taganski a declarat că Google a fost amendată cu cinci amenzi administrative de 4 milioane de ruble, 1,5 milioane ruble, 5 milioane de ruble, 1,5 milioane ruble şi 2 milioane ruble respectiv.

Un purtător de cuvânt al Google a confirmat primele două amenzi, dar nu a oferit niciun comentariu suplimentar.


Rusia a lovit Google cu o serie de amenzi mici anul trecut, din motive variind de la a nu şterge conţinutul considerat de Moscova ilegal până la nelocalizarea datelor utilizatorilor.

Citește și : Şeful talibanilor impune ORDINEA şi DISCIPLINA la Kabul! Ordinul dat este clar

Google este de asemenea subiectul unei hotărâri judecătoreşti a unui tribunal din Moscova ce obligă compania să deblocheze contul YouTube al Tsargrad TV, un canal creştin ortodox deţinut de Konstantin Malfeev, aflat sub sancţiuni financiare americane şi ale UE.

O şedinţă de apel este programată pentru 20 de septembrie. Tsargrad TV a anunţat luni că a abandonat discuţiile cu Google, care deţine YouTube, şi a acuzat compania americană că trage de timp la negocieri.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.