StiripesurseDiasporaGrecia a arestat un petrolier rusesc în cadrul sancţiunilor aplicate Rusiei...

Grecia a arestat un petrolier rusesc în cadrul sancţiunilor aplicate Rusiei de Uniunea Europeană

Publicat:

Paza de coastă din Grecia a anunţat marţi că a arestat un petrolier rusesc în largul insulei Evia, în cadrul sancţiunilor aplicate Rusiei de Uniunea Europeană, transmite Reuters, potrivit agerpres.  

Luna aceasta, ca reacţie la invazia rusă în Ucraina, UE a interzis accesul navelor ruseşti în porturile europene, cu câteva excepţii.

Citește și : Aproximativ 2,84 milioane de refugiaţi din Ucraina au ajuns în Polonia de la începutul războiului

Petrolierul de 115.500 tdw Pegas, sub pavilion rusesc, cu un echipaj de 19 ruşi, a fost reţinut lângă Karystos, pe coasta de sud a insulei Evia, vecină cu partea continentală a Greciei. Nu este clar cui îi este închiriat petrolierul deţinut de compania rusă Transmorflot.

Pegas, redenumit Lana luna trecută, raportase o problemă la motoare şi se îndrepta spre peninsula greacă Peloponez pentru descărcarea ţiţeiului în alt petrolier, însă condiţiile meteo dificile au impus ancorarea în largul portului Karystos, arată Athens News Agency, preluată de Reuters.


Un reprezentant al pazei de coastă a precizat că încărcătura navei nu a fost confiscată.

Grupul american de promovare United Against Nuclear Iran (Uniţi împotriva Iranului nuclear, UANI), care monitorizează cu ajutorul navelor şi al sateliţilor traficul petrolier legat de regimul de la Teheran, afirmă că Pegas a încărcat circa 700.000 de barili de ţiţei din insula iraniană Sirri, în 19 august anul trecut. Ulterior, petrolierul a încercat să descarce într-un port din Turcia, apoi s-a îndreptat către Grecia.

Citește și : Zelenski anunţă începutul ofensivei ruse în estului Ucrainei

Ambasada rusă la Atena a comunicat pe Twitter că are în atenţie cazul şi este în contact cu autorităţile elene.

Un oficial din ministerul grec al transportului maritim a confirmat că arestarea a avut loc conform sancţiunilor UE.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Consulatul din Geneva se închide temporar

Misiunea Moldovei la Geneva anunță că, în perioada 9–30 iunie, activitatea consulară va fi temporar limitată, cu excepția serviciilor de urgență. Mai exact, în perioada...

Fiscul va primi mai multe informații despre conturile moldovenilor din străinătate

Republica Moldova se pregătește să extindă schimbul automat de informații fiscale cu alte state, inclusiv prin raportarea unor categorii noi de active financiare, precum...

O moldoveancă a fost găsită MOARTĂ în Italia

O tânără de 25 de ani, originară din Republica Moldova, a fost găsită moartă în locuința sa din Torino, Italia, după ce apropiații nu...

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.