StiripesurseDiasporaGrecia, Bulgaria şi Cipru au făcut front comun pentru împărţirea 'poverii...

Grecia, Bulgaria şi Cipru au făcut front comun pentru împărţirea ‘poverii migraţiei’ în UE

Publicat:

Grecia, Bulgaria şi Cipru au făcut front comun pentru a cere “mai multă solidaritate europeană” şi o împărţire echitabilă a “poverii migraţiei”, au anunţat vineri autorităţile elene, potrivit AFP, scrie agerpres.

La fel ca pre-acordul din Malta pentru Mediterana de Vest, această iniţiativă tripartită din Mediterana de Est va fi prezentată tuturor ţărilor din UE la Consiliul ‘Justiţie şi Afaceri Interne’ care va avea loc marţi la Luxemburg, conform unui comunicat al Ministerului grec pentru protecţia cetăţeanului.

Citește și : Putin: Interesele Washingtonului în Asia au servit drept motiv pentru retragerea SUA din INF

Intitulat ‘Iniţiativa Rutei Migratorii din Mediterana de Est’ (Eastern Mediterranean Migration Route Initiative – EMMRI), acest document cere “acţiuni concrete” de la partenerii europeni.

“Pentru prima dată datorită unei iniţiative a Greciei, o cooperare tripartită se constituie pentru ţările Uniunii Europene aflate în prima linie în Mediterana de Est”, a declarat Giorgios Koumoutsakos, ministru adjunct pentru protecţia cetăţeanului, însărcinat cu dosarul migraţiei.


Grecia se confruntă cu cel mai mare val migratoriu de după 2016. Cu peste 10.000 de nou-sosiţi doar în septembrie, conform UNHCR, Grecia a redevenit în acest an principala poartă de intrare în Europa.

Iniţiativa tripartită cere “mai multă solidaritate şi responsabilitate europene” şi “împărţirea poverii migraţiei în mod just” prin intermediul “relocalizărilor, unei politici ferme de expulzare spre ţările de origine şi, mai general, unei consolidări a ţărilor direct afectate”.

Textul face apel la ţările europene să “respecte” Declaraţia UE-Turcia din 2016 privind retrimiterea în Turcia a migranţilor care se găsesc pe cele cinci insule ‘hot spot’ elene în Marea Egee.

Citește și : Organizaţia Internaţională a Muncii cere eliberarea unor angajatori şi sindicalişti închişi în Venezuela

“Mediterana de Est a înregistrat între 19 august şi 1 septembrie 4.879 de sosiri, comparativ cu 1.133 pe ruta Mediterana de Vest şi 1.369 pe ruta Mediterana Centrală”, se arată în comunicatul ministerial, care estimează că “această tendinţă continuă şi astăzi”.

Atena, Nicosia şi Sofia cer de asemenea “să se prevadă mai multe fonduri pentru abordarea problemei migraţiei în bugetul european 2021-2026, care este în curs de elaborare”.

Miniştrii de interne din Germania, Franţa, Italia şi Malta s-au înţeles asupra unui pre-acord de repartizare automată a migranţilor care debarcă în Malta sau în Italia, ce ar urma să fie validat marţi de celelalte state membre.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.