StiripesurseDiasporaGrecia. Centru-stânga încearcă să se unească cu ocazia alegerilor primare

Grecia. Centru-stânga încearcă să se unească cu ocazia alegerilor primare

Publicat:

Fofi Gennimata (foto), şefa PASOK (socialişti), a câştigat în weekend primul tur al alegerilor primare care îl va desemna pe preşedintele noului partid grec de centru-stânga “Coaliţia Democratică”, pe care l-a impulsionat deja, relatează luni AFP, potrivit agerpres.

În vârstă de 52 de ani, Fofi Gennimata, fiica unui fost ministru al PASOK în anii ’80, conduce partidul de la începutul anului 2015. Ea a obţinut duminică 42,76% din voturile a peste 200.000 de alegători, într-o confruntare cu zece adversari, potrivit rezultatelor publicate luni.

“Unindu-ne, putem aduce o nouă schimbare”, a declarat ea.

Scopul acestor alegeri primare este de a consolida centru-stânga înaintea viitoarelor alegeri generale prevăzute, teoretic, în 2019.

“Coaliţia Democratică”, apărută în august 2015 în perspectiva alegerilor legislative organizate atunci în septembrie şi care reuneşte în jurul PASOK mici partide de centru-stânga, este a treia formaţiune în prezent, după SYRIZA, partidul de stânga al prim-ministrului Alexis Tsipras, şi Noua Democraţie (ND, dreapta).


Fofi Gennimata se va confrunta duminica viitoare cu eurodeputatul Nikos Androulakis, 38 de ani, care reprezintă noua generaţie a PASOK şi a obţinut 25,38% din voturi.

Foarte slăbit în ultimii ani din cauza crizei, PASOK a condus scena politica greacă timp de 40 de ani în alternanţă cu Noua Democraţie, şi în coaliţie din 2012 până la începutul anului 2015.

În ianuarie 2015, cele două partide tradiţionale au fost învinse de SYRIZA, fiind văzute ca responsabile pentru dezastrul economic din Grecia şi pentru impunerea austerităţii după semnarea a două împrumuturi internaţionale în 2010 şi 2012.

SYRIZA, căreia i s-au alăturat mulţi deputaţi socialişti, a profitat atunci de disperarea electoratului pentru a câştiga alegerile legislative din ianuarie, apoi din nou parlamentarele anticipate din septembrie 2015, în ciuda semnării în vară de către guvernul de stânga a unui al treilea împrumut şi a continuării austerităţii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.