StiripesurseDiasporaGrecia: Insula Sikinos, prima vară fără paie din plastic

Grecia: Insula Sikinos, prima vară fără paie din plastic

Publicat:

Insula greacă Sikinos, ce face parte din arhipelagul Cicladelor din Marea Egee, se pregăteşte – în cadrul unui proiect ecologist inedit în Grecia – să petreacă prima sa vară fără tradiţionalele paie din plastic pe care turiştii le folosesc pentru a sorbi cafea rece şi sucuri de fructe, informează AFP, potrivit agerpres.

Autorităţile locale şi antreprenorii de pe insulă s-au angajat să nu mai utilizeze aceste obiecte poluante, în cadrul unei campanii de protejare a mediului înconjurător, ce a fost demarată de fundaţia Laskaridis, a anunţat miercuri Agenţia naţională de presă a Greciei (ANA).

Citește și : Polonia: Ministerul de Interne cere justiţiei să suspende conducerea unei mișcări de opoziție

Paiele din plastic, accesorii inevitabile ale sezonului estival elen, vor fi înlocuite cu paie biodegradabile, ce vor fi furnizate de această asociaţie în regim de gratuitate până la sfârşitul anului 2019.

Campania va demara pe 1 iunie, a precizat pentru presa elenă primarul Vassilos Marakis. El se declară optimist în privinţa autodisciplinării companiilor vizate – aproximativ 20 -, datorită mărimii insulei Sikinos, care numără mai puţin de 300 de locuitori.


Potrivit fundaţiei Laskaridis, paiele din plastic ocupă locul al 11-lea în clasamentul deşeurilor din plastic care poluează mările greceşti.

“Este o schimbare mică, dar care are un efect imediat”, a declarat pentru agenţia ANA Angelique Ksomopoulou, directoarea fundaţiei citate, care doreşte să extindă această măsură ecologistă şi în celelalte insule din arhipelagul Cicladelor.

Lupta împotriva paielor din plastic a fost deschisă în aprilie de Guvernul britanic, care a anunţat că doreşte să interzică aceste obiecte – alături de beţişoarele din plastic folosite la amestecarea băuturilor şi de beţişoarele pentru urechi – până la sfârşitul acestui an.

Potrivit Comisiei Europene, 700 de kilograme de deşeuri plastice ajung în fiecare zi în mări şi oceane, provocând asfixierea faunei şi florei marine.

Fără să aibă neapărat reputaţia unui popor marcat de o conştiinţă ecologistă, grecii au adoptat totuşi foarte repede o reformă introdusă în ianuarie pentru a limita folosirea pungilor din plastic, care, începând din acest an, pot fi achiziţionate doar contra cost.

Citește și : Egipt: Bloggerul şi jurnalistul Wael Abbas a fost arestat

Obiectivul acestei măsuri ecologiste constă în a reduce la 90 de pungi din plastic cu grosimi cuprinse între 15 şi 50 de microni consumul per locuitor în fiecare an, care atinge în prezent pragul de 400 de pungi din plastic pe an.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.