StiripesurseDiasporaGrecia promite să pună la dispoziţie toate forţele sale pentru a...

Grecia promite să pună la dispoziţie toate forţele sale pentru a veni în ajutorul Turciei

Publicat:

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a promis luni să ”pună la dispoziţie toate forţele sale” pentru a veni în ajutorul Turciei vecine, ţară lovită de un seism violent care a afectat şi Siria şi a cauzat moartea a peste 1.500 de persoane, potrivit unui bilanţ provizoriu, relatează France Presse, scrie agerpres.  

”Trebuie să punem la dispoziţia Turciei toate forţele noastre în funcţie de ceea ce ea ne va cere în plus”, a afirmat şeful executivului de la Atena.

Citește și : Armata israeliană a ucis mai mulţi militanţi înarmaţi într-o tabără de refugiaţi lângă Ierihon

Grecia a anunţat deja că va trimite un avion al armatei sale cu 20 de pompieri şi ajutor umanitar în Turcia.

Este vorba despre un ”cutremur catastrofic”, a adăugat Mitsotakis, precizând că Grecia ar putea furniza Turciei ”diverse echipamente, echipamente medicale, pături, corturi”, în funcţie de nevoi.


La rândul său, ministrul grec de externe Nikos Dendias a spus că a luat legătura cu omologul său turc, Mevlut Cavusoglu, şi a repetat că Grecia poate furniza ”asistenţă imediată” Turciei.

La bordul avionului C-130 al armatei greceşti ce va fi trimis luni în Turcia se va afla şi preşedintele Organismului grec de luptă contra seismelor (OASP), pentru a participa la ”gestionarea eforturilor pentru a face faţă acestui dezastru”, a indicat purtătorul de cuvânt al guvernului grec, Yiannis Oikonomou.

Citește și : Nou bilanţ al catastrofei din Turcia (VIDEO): Peste 900 de morţi, mii de răniţi şi numeroase persoane rămase sub dărâmături

Puternicul seism cu magnitudinea 7,8 care a lovit luni dimineaţă Turcia şi Siria s-a soldat, potrivit ultimelor bilanţuri anunţate, cu mii de morţi, dintre care peste 1.100 de decese în Turcia şi aproape 800 în Siria, precum şi cu mii de răniţi în fiecare dintre cele două ţări. Cutremurul a avut epicentrul în provincia Kahramanmaraş şi a zguduit sudul Turciei şi nordul Siriei în timpul nopţii, la ora locală 04:17 (01:17 GMT). Cutremurul din timpul nopţii a fost urmat de un nou seism puternic, cu magnitudinea 7,7, în aceeaşi regiune, în jurul orei 10:25 GMT.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.