StiripesurseDiasporaGrecia şi-a redeschis consulatul de la Odesa

Grecia şi-a redeschis consulatul de la Odesa

Publicat:

Consulatul Greciei la Odesa a fost redeschis luni, a anunţat consulul Dimitrios Dohtsis, vorbind din acest port din sud-vestul Ucrainei, bombardat în ajun de forţele ruse, transmite AFP, potrivit agerpres.

Într-o intervenţie la postul de radio Skai, diplomatul a amintit că ‘o importantă comunitate greacă de aproximativ 2.500’ de persoane trăieşte la Odesa şi în împrejurimi.

Citeşte şi: Viktor Orban revendică ‘o victorie excepţională’ în alegerile din Ungaria – Black News

Redeschiderea misiunii consulare intervine la o zi după vizita la Odesa a ministrului de externe elen Nikos Dendias, care a adus ajutoare umanitare autorităţilor acestui oraş-port la Marea Neagră.

În timpul vizitei, Dendias s-a întâlnit cu membri ai comunităţii greceşti locale, precum şi cu vicepremierul ucrainean Olga Stefanişina, cu colonelul administraţiei militare de la Odesa, Maksim Marcenko, şi cu primarul Ghenadi Truhanov.


Pentru prima dată după aproape două săptămâni, locuitorii Odesei s-au trezit duminică în zgomotul unei serii de tiruri ruseşti, care au vizat infrastructura oraşului.

‘Atacarea unui oraş este inacceptabilă, este o crimă de război’, a acuzat Dendias, citat într-un comunicat, reamintind ‘importanţa istorică’ a Odesei pentru Grecia.

Citeşte şi: Vucic câştigă ZDROBITOR alegerile prezidenţiale din Serbia – Black News

În martie, ministrul îşi anunţase intenţia de a ajunge, pentru a aduce ajutoare umanitare, în oraşul asediat Mariupol (sud-est), care număra înainte de conflict cea mai importantă comunitatea greacă din Ucraina, de circa 150.000 de persoane.

Franţa anunţase de asemenea la sfârşitul lui martie o ‘operaţiune umanitară’ comună cu Grecia şi Turcia în sprijinul locuitorilor din Mariupol, dar aceasta a trebuit în cele din urmă anulată din cauza ofensivei forţelor ruse asupra acestui port strategic la Marea Azov. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

China dezminte acuzaţiile UE că ar fi instruit soldaţi ruşi pentru războiul din Ucraina

China a dezminţit oficial acuzaţiile şefei diplomaţiei UE, Kaja Kallas, conform cărora ar fi instruit soldaţi ruşi care au fost desfăşuraţi ulterior în Ucraina,...

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

Companiile militare private nu există legal în Ucraina. Dar sunt în plină expansiune

Zeci de firme private din Ucraina instruiesc operatori de drone, deminează terenuri, întrețin echipamente militare și îi învață pe clienții străini cum să poarte...

Trump: Rusia ar trebui să încheie un acord de pace

Președintele american Donald Trump a declarat că Rusia ar trebui să încheie un acord de pace cu Ucraina, adăugând că va face tot ceea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.