StiripesurseDiasporaGrecia va cumpăra trei fregate de la Franţa, în pofida...

Grecia va cumpăra trei fregate de la Franţa, în pofida unei oferte americane

Publicat:

Grecia va cumpăra trei fregate de la Franţa, a confirmat sâmbătă Grecia, punând punct înainte de a începe unei potenţiale noi dispute diplomatico-politice între Franţa şi SUA, după criza din toamnă pe tema unui megacontract privind vânzarea de submarine Australiei, câştigat de Washington în detrimentul Parisului, transmite AFP, potrivit agerpres.

“Acordul eleno-francez este în vigoare şi va continua. Acesta a fost încheiat la cel mai înalt nivel posibil. Însuşi premierul elen l-a anunţat”, a dat asigurări o sursă din cadrul Ministerului Apărării elen pentru AFP, după declaraţii similare ale Ministerului Forţelor Armate franceze.

Citește și : Talibanii din Pakistan renunţă la armistiţiul cu forţele guvernamentate

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi premierul elen Kyriakos Mitsotakis au încheiat cu mare pompă, la 28 septembrie, la Palatul Elysee, acest contract de circa trei miliarde de euro menit să ilustreze consolidarea apărării şi a suveranităţii europene, dragă Franţei, notează AFP.

Însă SUA au aruncat o umbră de îndoială vineri, anunţând că au dat undă verde unei posibile vânzări a patru fregate Greciei, concurând cu Parisul.


Pentru scurt timp, acest anunţ a făcut să reapară spectrul unei noi crize între Paris şi Washington, după cea a submarinelor. În luna septembrie, Statele Unite au anunţat un parteneriat de securitate în zona indo-pacifică cu Australia şi Regatul Unit şi livrarea de submarine cu propulsie nucleară autorităţilor de la Canberra, în cadrul unei noi alianţe între cele trei ţări ce poartă numele de AUKUS. Australia a încălcat atunci un contract gigantic semnat cu Franţa pentru livrarea de submarine convenţionale, provocând furia Parisului.

Franţa a intervenit rapid sâmbătă şi a explicat că vânzarea fregatelor către Grecia este un fapt împlinit, oferta americană este caducă, iar Washingtonul nu a făcut manevre pe la spatele autorităţilor de la Paris.

“De când suntem în discuţii cu Grecia, oferta americană nu mai este pe masa (de discuţii). În plus, am semnat contractul cu grecii. A fost parafat în urmă cu câteva zile”, a declarat Ministerul Forţelor Armate al Franţei pentru AFP.

Totodată, guvernul francez a insistat că, de această dată, a fost informat înaintea apariţiei anunţului american.

“Ne-au scris, ne-au spus “‘în virtutea bunelor noastre relaţii, ca urmare a problemei AUKUS, vă informăm'”, a mai declarat pentru AFP Ministerul Forţelor Armate francez.

Citește și : Chile LEGALIZEAZĂ căsătoriile gay

Potrivit acordului franco-elen, care a părut la acel moment o consolare după fiasco-ul vânzării de submarine Australiei, trei fregate de apărare şi de intervenţie (numite Belharra pentru export) vor fi construite în Franţa de Naval Group, la Lorient (în Morbihan), pentru a fi livrate marinei greceşti în 2025 şi 2026. Acordul acoperă şi o a patra fregată, opţională.

Pe lângă nave, acordul include furnizarea de către producătorul de rachete MBDA a unor rachete antiaeriene Aster, antinavă Exocet şi torpile, precum şi servicii de asistenţă pe o perioadă de trei ani.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Consulatul din Geneva se închide temporar

Misiunea Moldovei la Geneva anunță că, în perioada 9–30 iunie, activitatea consulară va fi temporar limitată, cu excepția serviciilor de urgență. Mai exact, în perioada...

Fiscul va primi mai multe informații despre conturile moldovenilor din străinătate

Republica Moldova se pregătește să extindă schimbul automat de informații fiscale cu alte state, inclusiv prin raportarea unor categorii noi de active financiare, precum...

O moldoveancă a fost găsită MOARTĂ în Italia

O tânără de 25 de ani, originară din Republica Moldova, a fost găsită moartă în locuința sa din Torino, Italia, după ce apropiații nu...

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.