StiripesurseExterneGrevele vor bloca joi peste 1.100 de zboruri în Germania

Grevele vor bloca joi peste 1.100 de zboruri în Germania

Publicat:

Grevele vor bloca joi peste 1.100 de zboruri în Germania

Grevele vor bloca joi peste 1.100 de zboruri pe unele dintre cele mai mari aeroporturi din Germania. Sindicatul Verdi a lansat un apel la greve ale personalului de securitate de pe aeroporturi, încercând să crească presiunea asupra guvernului în privința negocierilor salariale.

Aproape 200.000 de pasageri vor fi afectați de anularea sau întârzierea zborurilor, a arătat miercuri ADV, Asociația aeroporturilor germane, relatează Reuters, potrivit stiripesurse.

Citește și : Situaţie ALARMANTĂ la Bălţi! Autorităţile locale revin la măsurile luate în pandemie

La Frankfurt, punctele de control de securitate din zona de tranzit vor rămâne închise, a anunțat operatorul aeroportuar Fraport, adăugând că “prin urmare nu este posibilă îmbarcarea”.

Toți pasagerii care plănuiau să își înceapă călătoria la Frankfurt nu ar trebui să vină la aeroport, a precizat Fraport.


Un purtător de cuvânt al aeroportului Berlin Brandenburg a declarat că toate plecările vor fi anulate joi, dar că zborurile vor reveni la normal vineri.

Citește și : Deputații BCS se plâng la Curtea Constituțională

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Alegerile din Găgăuzia ar putea fi organizate după sistemul electoral proporțional

Desfășurarea alegerilor pentru Adunarea Populară a Găgăuziei în baza sistemului electoral proporțional a fost discutată de președintele Maia Sandu cu deputații de la Comrat....

Vasile Tofan NU va tolera salariile „nesimțite” din sistem

Premierul desemnat Vasile Tofan a declarat că împărtășește revolta oamenilor față de salariile excesive din sectorul public și a calificat unele cazuri prezentate în...

VIDEO Premierul desemnat abordează reformele din Justiţie

Premierul desemnat Vasile Tofan susține că reforma justiției începe să producă rezultate, însă consideră că procesul este departe de a fi încheiat și că...

Usatîi s-a inspirat din Cupa Mondială şi o compară pe Maia Sandu cu Lionel Messi: ‘PAS este Argentina obosită!’

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a recurs la o comparație inspirată din fotbal înaintea ședinței Parlamentului în care Guvernul condus de premierul desemnat Vasile...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.