StiripesurseDiasporaGreviştii francezi spun 'nu' proiectului de reformă a pensiilor

Greviştii francezi spun ‘nu’ proiectului de reformă a pensiilor

Publicat:

Muncitorii francezi au intrat joi în grevă şi au organizat marşuri de protest în toată ţara, oprind circulaţia trenurilor şi producţia de electricitate, în semn de protest faţă de planurile Guvernului de a majora vârsta de pensionare cu doi ani, până la 64 de ani, transmite Reuters, potrivit agerpres.  

Aceste greve sunt un test important pentru preşedintele Emmanuel Macron, potrivit căruia planul de reformă a pensiilor este vital pentru a asigura stabilitatea sistemului de pensii, deşi este extrem de nepopular în sondajele de opinie.

Citește și : Joe Biden SE PRĂBUŞEŞTE în sondajele din America

“Salariile şi pensiile trebuie majorate nu vârsta de pensionare”, se putea citi pe un banner purtat de demonstranţi la un marş organizat la Tours, în vestul Franţei.

“Va trebui să îmi pregătesc cadrul de mers dacă reforma va fi adoptată”, spune Isabelle, o asistentă socială în vârstă de 53 de ani, adăugând că serviciul ei este prea dur pentru a lucra doi ani în plus.


Conform estimărilor Ministerului Muncii, majorarea vârstei de pensionare cu doi ani ar aduce un plus de 17,7 miliarde de euro sub forma contribuţiilor anuale la sistemul de pensii, astfel încât sistemul va ajunge la punctul de echilibru încă din 2027.

“Reforma este necesară şi corectă”, a spus ministrul Muncii, Olivier Dussopt.

În schimb, sindicatele susţin că există alte modalităţi prin care poate fi asigurată sustenabilitatea sistemului de pensii precum taxarea celor super-bogaţi sau creşterea contribuţiilor plătite de angajatori sau a pensionarilor înstăriţi.

“Această problemă poate fi rezolvată în diferite moduri, prin taxare. Muncitorii nu ar trebui să plătească pentru deficitul din sectorul public”, a apreciat Laurent Berger, preşedintele CFDT, cel mai mare sindicat din Franţa.

Provocarea pentru sindicate este să transforme opoziţia faţă de această reformă, precum şi nemulţumirea faţă de criza costului vieţii, într-un protest de amploare care ar putea forţa eventual Guvernul să schimbe direcţia. Liderii sindicali, care ar urma să anunţe noi greve şi proteste, spun că ziua de joi a fost doar începutul.

Citește și : Letonia trimite în Ucraina sisteme de apărare antiaeriană Stinger

Reforma pensiilor trebuie însă să treacă prin Parlament, unde Macron nu are o majoritate dar speră să treacă proiectul cu ajutorul conservatorilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

Consulatul din Geneva se închide temporar

Misiunea Moldovei la Geneva anunță că, în perioada 9–30 iunie, activitatea consulară va fi temporar limitată, cu excepția serviciilor de urgență. Mai exact, în perioada...

Fiscul va primi mai multe informații despre conturile moldovenilor din străinătate

Republica Moldova se pregătește să extindă schimbul automat de informații fiscale cu alte state, inclusiv prin raportarea unor categorii noi de active financiare, precum...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.