StiripesurseSintezeGrossi: 'Nimeni nu ar avea de câştigat de pe urma opririi...

Grossi: ‘Nimeni nu ar avea de câştigat de pe urma opririi inspecţiilor’ AIEA în Iran

Publicat:

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică nu a primit din partea Iranului vreo notificare privind oprirea inspecţiilor – reclamată de către ultraconservatori, care acuză Israelul, după asasinarea lui Mohsen Fakhrizadeh, un eminent fizician nuclaer iranian -, iar nimeni nu va avea de câştigat din acest lucru”, a anunţat directorul general al AIEA Rafael Grossi (foto), relatează AFP, potrivit agerpres.

”Înţelegem suferinţa, dar în acelaşi timp este clar că nimeni nu va avea de câştigat de pe urma unei diminuări, a unei limitări sau a unei întreruperi a activităţii pe care o depunem împreună”, a declarat Rafael Grossi într-un interviu acordat AFP luni, la un an după ce a preluat conducerea AIEA.

Citește și : Insula Fraser, aflată în patrimoniul UNESCO, pârjolită de incendiile de vegetaţie

”În ceea ce ne priveşte, noi continuăm şi sperăm că partea iraniană va face la fel, iar aşa cum am spus, eu nu am primit niciun indiciu că lucrurile ar sta altfel”, a adăugat el.

Mohsen Fakhrizadeh a fost asasinat vineri, în apropiere de Teheran, într-un atac cu o maşină-capcană, urmat de un atac armat asupra maşinii sale, potrivit Ministerului iranian al Apărării.


Preşedintele iranian Hassan Rohani a ameninţat sâmbătă cu o ripostă ”la momentul potrivit”.

Numeroşi ultraconservatori îndeamnă la interzicerea de către Iran a accesului inspectorilor AIEA, însărcinaţi să verifice activităţile iraniene sensibile, conform Acordului de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian.

”Aceasta nu este prima oară când parlamentari se exprimă în acest sens”, a reacţionat conducătorul agenţiei ONU.

Iranul s-a retras în ultimele luni din bună parte a acordului nuclear, ca represalii faţă de retragerea americană din pact şi reimpunerea unor sancţiuni dure Republicii islamice de către administraţia Trump.

În acest context tensionat, Uniunea Europeană (UE) a anunţat o reuniune – la 16 decembrie -, la Viena a Comisiei Mixte a acordului nuclar (JCPoA), la care să ia parte părţile semnatare – China, Franţa, Germania, Rusia, Regatul Unit şi Iranul.

Acţiunea AIEA rămâne mai indispensabilă ca niciodată, insistă Grossi.

”Este necesar să ne aflăm la faţa locului, este necesar să inspectăm. Ei (iranienii) au un important program nuclear, care necesită unele dintre cele mai mari eforturi în domeniul inspecţiei”, declară el.

”Fără acestea, ne vom afla în întuneric total, iar incertitudinea şi instabilitatea în regiune ar fi mult mai mari”, avertizează directorul AIEA.

Rafael Grossi a îndemnat din nou Teheranul să prezinte explicaţii cu privire la instalaţia suspectă din districtul Turquzabad, în capitală, unde s-a detectat prezenţa prezenţa unor particule de uraniu antropogen – adică rezultat din activitatea umană.

Citește și : Insula Fraser, aflată în patrimoniul UNESCO, pârjolită de incendiile de vegetaţie

”Nu vreau să dramatizez, dar este important să obţinem clarificări”, subliniază el.

”Nu există un termen limită, dar am un anumit sentiment al unei urgenţe”, insistă el.

Grossi anunţa la jumătatea lui noiembrie că elemente furnizate de Iran ”nu stau în picioare”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.