StiripesursePoliticăGrosu, despre avizul negativ al Comisiei de la Veneția privind PACCO:...

Grosu, despre avizul negativ al Comisiei de la Veneția privind PACCO: „Nu a descoperit nimic nou”

Publicat:

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că autoritățile de la Chișinău au luat act de opinia Comisiei de la Veneția referitoare la inițiativa de creare a Procuraturii Anticorupție și Combaterea Crimei Organizate (PACCO), care ar urma să rezulte din reorganizarea celor două procuraturi specializate existente: Procuratura Anticorupție și Procuratura pentru Combaterea Crimei Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

În cadrul unei emisiuni la Jurnal TV, Igor Grosu a precizat că decizia finală privind reorganizarea instituțiilor se va lua după ce se vor analiza opiniile Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Consiliului Superior al Procurorilor și societății civile. „Toate opțiunile sunt pe masă, iar decizia va fi asumată în Parlament, după o analiză detaliată a argumentelor exprimate”, a menționat Grosu.

Referindu-se la concluziile Comisiei de la Veneția, potrivit cărora problemele luptei anticorupție nu țin de lipsa instituțiilor, ci de capacitatea acestora, președintele Parlamentului a afirmat: „Problema capacităților există în toate instituțiile, nu doar în Procuratura Anticorupție sau PCCOCS. Este nevoie de consolidarea acestora, inclusiv prin expertiză externă, dar capacitățile interne rămân esențiale.”

Comisia de la Veneția a atras atenția că lichidarea celor două procuraturi specializate și crearea unei instituții noi comportă riscuri, iar recomandările sale trebuie analizate cu atenție.

Inițiativa de creare a PACCO a fost aprobată în prima lectură la începutul lunii februarie 2025, cu scopul de a gestiona mai eficient dosarele de corupție. Decizia a provocat tensiuni în sistem, ducând la demisia șefei Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, care s-a opus atât verificării integrității procurorilor și judecătorilor, cât și comasării celor două instituții.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.