Grupări ale rebelilor sirieni încep crearea unei “armate naţionale” cu ajutorul Turciei

Publicat:

Grupări de insurgenţi sirieni au început crearea unei “armate naţionale” cu ajutorul Turciei, ceea ce ar putea constitui un obstacol în calea planurilor preşedintelui sirian Bashar al-Assad de a recâştiga controlul asupra nord-vestului ţării, ultimul bastion al rebelilor în Siria, în cazul în care facţiunile rebele vor reuşi să depăşească rivalităţile între ele, comentează luni Reuters, potivit agerpres.

Bashar al-Assad, susţinut de Rusia şi Iran, a promis să recupereze ‘fiecare centimetru’ din teritoriul sirian. Deşi a preluat controlul asupra celei mai mari părţi a Siriei, nord-vestul ţării este ultima zonă aflată încă în mâinile rebelilor care doresc înlăturarea sa de la putere. Aceştia s-au regrupat sub paravanul acordurilor de evacuare din alte zone, încheiate ori de câte ori Damascul recucerea un sector.


Citește și : Nouă morți şi 15 răniți într-un incendiu la un spital din Taiwan

Nord-vestul Siriei se mărgineşte cu Turcia şi cuprinde în principal provincia Idlib, o parte a provinciei Hama şi o parte a provinciei Alep.

Potrivit colonelului Haitham Afissi, şeful aşa-zisei ‘armate naţionale’, crearea acestei forţe, care va grupa aproximativ 35.000 de combatanţi proveniţi din cele mai importante miliţii implicate în conflictul din Siria, nu este deloc o misiune uşoară.

‘Suntem abia la început. Ne confruntăm cu numeroase dificultăţi, dar ne străduim să le depăşim’, a afirmat el într-o declaraţie făcută la Azaz, în apropiere de frontiera cu Turcia.

În acest sens, colonelul Afissi spune că a trebuit să ordone unor combatanţi să înceteze ‘să mai deschidă focul la întâmplare’, să poarte uniformă şi să coopereze cu poliţia militară nou creată, care reprezintă ‘forţa legii şi a justiţiei şi nu este un concurent pentru alte grupări’.

Grupările paramilitare s-au trezit de asemenea cu interdicţia de a administra propriile închisori şi tribunale şi de a proceda la arestări extrajudiciare.

Citește și : Summit intercoreean în septembrie la Phenian

În acelaşi timp, Turcia le plăteşte salarii combatanţilor, acordă sprijin logistic noii ‘armate naţionale’ şi ‘arme, dacă este necesar’.

Militarii acestei noi structuri fac de asemenea obiectul unor atacuri. Mai mulţi recruţi au fost răniţi în urma unui bombardament la 5 august la Bab, în timpul ceremoniei în care acestora le erau înmânate diplome de absolvire a cursurilor de pregătire pentru intrarea în armată.

Colonelul Afissi susţine că aceasta este ‘lucrarea unui inamic al revoluţiei, fie intern sau extern’. Vinovatul a fost identificat, mai spune el, dar fără a dezvălui cine este.

Numeroase eforturi precedente de a unifica rebeliunea au eşuat, în principal din cauza rivalităţilor de pe teren, notează Reuters. Lucrurile ar putea sta diferit în cazul noii ‘armate naţionale’ datorită prezenţei Turciei pe teren. Regiunea este importantă pentru Turcia din cauza a ceea ce ea consideră a fi o ameninţare din partea YPG (Unităţile de apărare a poporului) pentru securitatea sa naţională.

Ankara consideră YPG drept o emanaţie a Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), care luptă cu puterea turcă de mai bine de 30 de ani.

La rândul său, colonelul Afissi enumeră trei inamici: Bashar al-Assad, PKK şi Statul Islamic.

Turcia a instalat de asemenea 12 posturi militare în provincia Idlib şi în zonele adiacente situate la sud-vest de Afrin, în cadrul unui acord cu Rusia şi Iran. Obiectivul declarat este de a ajunge la un acord de ‘dezescaladare’ în regiunea Idlib.

Potrivit colonelului Afissi, ‘armata naţională’ ar putea rapid fuziona cu rebelii sprijiniţi de Turcia la Idlib dacă va fi necesar.

Situaţia la Idlib este complicată de prezenţa unor grupuri de jihadişti bine înarmaţi, care luptă împotriva altor facţiuni rebele.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac Peste două săptămâni, Parisul...

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale Republica Moldova va cheltui circa 306 milioane...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.