StiripesurseDiasporaGrupul chinez Fosun Tourism preia marca Thomas Cook pentru 11 milioane...

Grupul chinez Fosun Tourism preia marca Thomas Cook pentru 11 milioane lire sterline

Publicat:

Grupul chinez Fosun Tourism, proprietarul touroperatorului Club Med, a anunţat vineri că va prelua marca Thomas Cook pentru 11 milioane lire sterline (14,25 milioane dolari), în încercarea de a-şi extinde prezenţa în sectorul turismului, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Operatorul britanic Thomas Cook, cea mai veche firmă de turism din lume, a intrat în faliment la finele lunii septembrie, după ce nu a reuşit să găsească fondurile necesare pentru a supravieţui. Thomas Cook avea 22.000 de angajaţi la nivel mondial şi deţinea hoteluri, staţiuni turistice, companii aeriene şi nave de croazieră.

Citește și : Farage îi propune lui Johnson o alianţă electorală cu obiectivul unei rupturi clare de UE

După declararea falimentului Thomas Cook, rivalul Hays Travel a intervenit şi a preluat 555 de agenţii Thomas Cook din Marea Britanie, pentru un preţ care potrivit presei britanice s-a ridicat la şase milioane de lire sterline.

Activele preluate de Fosun Tourism includ mărcile înregistrate, numele de domenii, aplicaţiile software şi licenţele deţinute de Thomas Cook, precum şi mărcile de hoteluri Casa Cook şi Cook’s Club. Fosun a subliniat că, deocamdată, nu intenţionează să preia activele sau afacerile de peste hotare care au legătură cu Thomas Cook.


Preşedintele Fosun Tourism, Qian Jiannong, a apreciat că firma cu sediul în Hong Kong “a crezut întotdeauna în valoarea mărcii Thomas Cook”, adăugând că preluarea acestei mărci “va permite grupului să îşi extindă operaţiunile din turism pe baza renumelui mărcii Thomas Cook şi a creşterii robuste a turismului chinez în străinătate”.

Citește și : Londra respinge criticile lui Trump referitoare la Acordul Brexit

Înainte de falimentul Thomas Cook, grupul chinez Fosun Tourism era cel mai mare acţionar la touroperatorul britanic şi în luna august a acestui an s-a oferit să injecteze 450 milioane de lire sterline în schimbul unei participaţii majoritare la Thomas Cook. Însă acest plan a eşuat în cele din urmă pentru că Thomas Cook nu a reuşit să strângă fondurile cerute de creditorii săi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.