StiripesurseDiasporaGuterres: A venit momentul să punem capăt 'războiului nostru împotriva naturii'

Guterres: A venit momentul să punem capăt ‘războiului nostru împotriva naturii’

Publicat:

Omenirea a devenit o “armă de extincţie în masă” şi a venit momentul să punem capăt “războiului nostru împotriva naturii”, a declarat marţi secretarul general al ONU, Antonio Guterres, cerând ţărilor să ia decizii curajoase, în timpul unei ceremonii de la Montreal, organizată în ajunul Conferinţei ONU pentru Biodiversitate (COP15), care se desfăşoară în perioada 7-19 decembrie în oraşul canadian, relatează AFP, potrivit agerpres

“Cu apetitul nostru nemărginit pentru o creştere economică necontrolată şi inegală, omenirea a devenit o armă de extincţie în masă”, a declarat Antonio Guterres înainte de începerea acestei conferinţei, organizată de Convenţia ONU privind Diversitatea Biologică, pe care o consideră “şansa noastră de a opri această orgie a distrugerii”.

Citește și : China critică ‘supoziţiile nefondate’ dintr-un raport american privind arsenalul nuclear al Beijingului

De la preluarea funcţiei în 2017, Antonio Guterres, fost premier al Portugaliei, a făcut din schimbările climatice prioritatea mandatului său.

El a făcut aceste declaraţii în urma premierului canadian, Justin Trudeau, a cărui intervenţie a fost întreruptă de tamburinele a mai multor reprezentanţi ai unei populaţii indigene locale. “Genocidul băştinaşilor = ecocid”, “Pentru a salva biodiversitatea, nu mai invadaţi pământurile noastre”, erau mesajele care se puteau citi pe un banner, afişate de aceştia timp de câteva minute în aplauzele unora dintre cei prezenţi în sală, înainte de a fi escortaţi, în linişte, spre ieşire.


Provocările cu care se confruntă participanţii la COP15 sunt considerabile: un milion de specii sunt ameninţate cu dispariţia, o treime din teritorii sunt grav degradate şi solurile fertile dispar, în timp ce poluarea şi schimbările climatice accelerează degradarea oceanelor.

Produsele chimice, materialele plastice şi poluarea aerului sufocă pământul, apa şi aerul, în timp ce încălzirea globală cauzată de arderea combustibililor fosili provoacă haos climatic – de la valuri de căldură şi incendii de vegetaţie până la secete şi inundaţii.

Citește și : Xi Jinping se duce miercuri în Arabia Saudită (media de stat)

Reprezentanţi ai peste 190 de ţări se reunesc între 7 şi 19 decembrie pentru a încerca să încheie un acord pentru natură pe zece ani şi să se evite astfel o a şasea extincţie în masă. Însă rezultatul negocierilor, care acoperă aproximativ douăzeci de obiective menite să salveze ecosistemele până în 2030, rămâne incert.

“Astăzi nu suntem în armonie cu natura, dimpotrivă, cântăm o melodie foarte diferită”, o “cacofonie a haosului cântată cu instrumente de distrugere”, a rezumat secretarul general al ONU.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.