StiripesurseDiasporaGuterres salută 'angajamentul pentru pace' al Papei emerit Benedict al XVI-lea

Guterres salută ‘angajamentul pentru pace’ al Papei emerit Benedict al XVI-lea

Publicat:

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a omagiat memoria Papei emerit Benedict al XVI-lea, decedat sâmbătă la 95 de ani, salutând într-un comunicat angajamentul acestuia “tenace pentru nonviolenţă şi pace”, relatează AFP, potrivit agerpres

“Puternicele sale apeluri la solidaritate cu populaţiile marginalizate de pretutindeni şi la reducerea decalajului crescând dintre bogaţi şi săraci sunt mai pertinente decât oricând”, a subliniat liderul ONU.

Citește și : Kievul se aşteaptă la întreruperi repetate de electricitate toată iarna

Papa emerit Benedict al XVI-lea a murit sâmbătă la vârsta de 95 de ani la Mânăstirea Mater Ecclesiae, din Vatican, după ce starea sa de sănătate se deteriorase în ultimele zile. Funeraliile sale vor avea loc în Piaţa Sfântul Petru joi, 5 ianuarie, şi vor fi prezidate de Papa Francisc.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.