StiripesurseJustiţieGuțul, la un pas de a fi judecată pentru două infracțiuni

Guțul, la un pas de a fi judecată pentru două infracțiuni

Publicat:

Guțul, la un pas de a fi judecată pentru două infracțiuni

Bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, acuzată de acceptarea finanțării ilegale a partidului Șor și falsificarea rapoartelor prezentate la Comisia Electorală Centrală, ar putea ajunge săptămâna viitoare pe banca acuzaților, iar acum „ia cunoştinţă cu toate materialele dosarului” penal. 

Șeful adjunct al Procuraturii Anticorupție (PA), Vasile Plevan, a declarat pentru „Adevărul” că procurorii au încheiat urmărirea penală, iar acuzatei, Evghenia Guțul, i-a fost oferit un termen de până vineri, 19 aprilie, pentru a studia materialele urmăririi penale, potrivit adevarul.ro.

Citește și : Interesele comune ale Iranului şi Israelului

,,Procuratura a încheiat toate acțiunile de urmărire penală care au fost preconizate. S-a stabilit grafic de prezentare a materialelor, astfel prevede articolul 293 din Codul de Procedură Penală. (N.r.- Evgheniei Guțul) i s-a acordat grafic până pe data de 19 aprilie să ia cunoștință cu toate materialele dosarului, să facă obiecții, cereri, contestații, plângeri și tot ce au de gând sau ce doresc ei să facă după care se soluționează toate plângerile și se ia soluția de a se înmâna rechizitoriul instanței”, a declarat Vasile Plevan.

Nu-și recunoaște vina

Procurorul Vasile Plevan a mai spus că bașcana Găgăuziei, care riscă o amendă sau închisoare, nu își recunoaște vina. ,,Ea a depus declarații în apărarea sa, dar nu a recunoscut”, a menționat reprezentantul PA de la Chișinău.


În dosarul penal inițiat pentru acceptarea finanțării partidului Șor care a fost scos în afara legii între timp și falsificarea rapoartelor financiare către reprezentanții Comisiei Electorale Centrale (CEC) figurează peste 50 de persoane.

,,A fost trimisă în judecată Marina Tauber și partidul politic Șor. Odată cu Evghenia Guțul va fi trimisă și încă o persoană care era în anturajul respectiv, după care urmează consecutiv restul persoanelor să fie trimise în instanță”, a mai menționat Vasile Plevan.

Plecări în Rusia

În ultima perioada, bașcana pro-rusă Evghenia Guțul, o apropiată a oligarhului fugar Ilan Șor, a întreprins mai multe vizite în Rusia, unde a avut o întrevedere cu Vladimir Putin, susținând că l-a anunțat pe liderul de la Kremlin despre presupusele presiuni ale Chișinăului asupra Comratului. Reprezentanții Parlamentului moldovean au comentat întâlnirea, afirmând că „criminalii se înțeleg bine unii cu alții”.

Citește și : Maia Sandu salută decizia CC: ‘Uniți pentru Moldova Europeană vom reuși să îndeplinim obiectivul nostru comun’

Totodată, apropiata lui Ilan Șor a amenințat Chișinăul cu independența Găgăuziei dacă Republica Moldova se va uni cu România, amenințarea fiind făcută pe fundalul avertizărilor Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) potrivit cărora Rusia încearcă să folosească actorii pro-ruși din Republica Moldova pentru a destabiliza democrația și societatea, dar și pentru a preveni aderarea statului la Uniunea Europeană sau chiar pentru a justifica viitoarele operațiuni hibride sau convenționale împotriva acestuia.

 

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Pensii și alte prestații sociale pentru moldovenii stabiliți în Canada și Ucraina

Moldovenii stabiliți în Canada și Ucraina vor putea beneficia de pensii și alte prestații sociale. Parlamentul a ratificat două acorduri în domeniul securității sociale,...

Prima sentință în dosarul „Metalferos” – menținută la Curtea de Apel

Nicolae Pelin, prezentat de procurori drept capul uneia dintre grupările care ar fi prejudiciat întreprinderea „Metalferos” în perioada când aceasta era controlată de oameni...

Vor fi stabilite valori de referință clare la calcularea salariului minim

Modul de calcul al salariului minim în Republica Moldova va fi mai clar, iar necesitatea ajustării acestuia va fi evaluată de Guvern, împreună cu...

Grosu califică „jalnică” solicitarea lui Dodon la Sankt Petersburg de revenire la gazul rusesc

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a criticat declarațiile făcute de liderul PSRM Igor Dodon în cadrul Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg, unde a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.