StiripesurseȘtirile zileiGuvernatorul Californiei vrea să interzică fracturarea hidraulică începând din 2024

Guvernatorul Californiei vrea să interzică fracturarea hidraulică începând din 2024

Publicat:

Guvernatorul Californiei Gavin Newsom a anunţat că vrea să interzică fracturarea hidraulică – începând din 2024 -, o controversată procedură de extracţie a hidrocarburilor, din cauza impactului pe care-l are asupra mediului, cu obiectivul de a opri apoi orice exploatare petrolieră până cel mai târziu în 2045, relatează AFP , potrivit news.ro

California – cel mai populat stat american şi unul dintre principalii producători de petrol din Statele Unite – ar urma astfel să înceteze orice extracţie.

Citește și : Aleksei Navalnîi IESE din greva foamei

Interzicerea fracturării hidraulice, care reprezintă aproximativ 2% din producţia californiană de petrol – urmează să fie pusă în aplicare de către agenţia însărcinată cu gestionarea resurselor naturale la nivelul statului, care va înceta să mai emită noi permise în acest sens, cel mai târziu în ianuarie 2024.

În paralel cu această măsură, Newsom a cerut agenţiei însărcinate cu monitorizarea poluării atmosferice să examineze mijloace de ”oprire treptată a extracţiei petroliere în tot statul cel mai târziu în 2045”, au anunţat vineri într-un comunicat serviciile guvernatorului.


Acest obiectiv face parte din eforturile Californiei în lupta împotriva modificărilor climatice – şi anume din obiectivul ”neutralităţii carbonului” economieisale până în 2045 şi din decizia lui Newsom de a interzice vânzarea de vehicule noi cu motor termic la orizontul lui 2035.

”Criza mediului este reală şi continuăm să vedem semnele acesteia zilnic”, subliniază alesul democrat.

CONSECINŢE ECOLOGICE ŞI SANITARE

”Având în vedere că avansăm rapid pentru a ne elibera de carbon sectorul transporturilor şi să creăm un viitor mai sănătos pentru copiii niştri, am spus clar că nu văd utilitatea fracturării hidraulice în viitor şi, în acelaşi fel, cred că statul California trebuie să treacă la perioada post-petrolieră”, subliniază el, citat în comunicat.

Gavin Newsom a anunţat în trecut că nu are puterea să interzică fracturarea hidraulică, însă a fost supus unor presiuni puternice de către activişti ecologişti.

Fracturarea hidraulică constă în extragerea petrolului şi gazelor naturale din subsol prin injectarea unor fluide cu o presiune puternică, în vederea fracturării rocii.

Această industrie s-a dezvoltat puternic în anii 2000 şi 2010 şi a transformat Statele Unite, în 2014, în primul producător mondial de petrol.

Citește și : Țările baltice susțin Cehia în conflictul cu Rusia și expulzează patru diplomaţi ai Moscovei

Consecinţele asupra mediului şi sanitare sunt tot mai bine dcumentate.

Este vorba despre cutremure şi poluarea aerului şi apei în apropierea exploatărilor, care au consecinţe sanitare asupra riveranilor – astm bronşic şi cancere.

În plus, scurgeri de metan în atmosferă accelerează încălzirea globală.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.