StiripesurseDiasporaGuvernele francez şi britanic justifică în faţa parlamentelor naționale atacul cu...

Guvernele francez şi britanic justifică în faţa parlamentelor naționale atacul cu rachete asupra Siriei

Publicat:

Guvernele francez şi britanic au încercat luni să justifice în faţa parlamentelor de la Paris şi, respectiv, Londra, atacul cu rachete asupra Siriei, un subiect mai delicat pentru premierul Theresa May, care s-a prezentat ea însăşi în legislativ, spre deosebire de Macron, care l-a trimis acolo pe premierul Edouard Philippe, conform agerpres.

‘Riposta noastră a fost amplu justificată în ceea ce priveşte cauzele ei. Cât despre modalităţile ei, acestea au fost atent proporţionate’, a susţinut Edouard Philippe, citat de AFP. ‘Am transmis astfel un mesaj ferm, un mesaj clar, un mesaj puternic (…) Vrem să spunem că nicio victorie militară nu poate fi obţinută în impunitate folosind armele chimice’, a continuat el explicaţia despre participarea Franţei, alături de SUA şi Marea Britanie, la atacul cu rachete din noaptea de vineri spre sâmbătă asupra unor facilităţi militare siriene, ca represalii după uciderea a zeci de civili într-un presupus atac chimic în oraşul Douma, ultimul fief rebel din apropierea capitalei Damasc.

Citește și : Iranul nu are aceleaşi ‘valori’ ca Uniunea Europeană în ceea ce priveşte drepturile omului (Bahram Ghassemi)

Premierul francez consideră de asemenea ‘legitimă’ decizia ‘dificilă’ a preşedintelui Emmanuel Macron ca Franţa să participe la acest atac, respingând criticile privind lipsa unei aprobări din partea Consiliului de Securitate al ONU şi faptul că parlamentul de la Paris nu a fost consultat înaintea operaţiunii.

Critici similare au fost respinse şi de premierul britanic Theresa May, care în plus a susţinut în faţa legislativului de la Londra că Marea Britanie nu a acţionat pentru că i-ar fi cerut-o preşedintele american Donald Trump.


‘Am facut-o pentru că noi credem că este ceea ce trebuia să facem’, a tranşat ea acest subiect, a cărui dezbatere este marcată de amintirea intervenţiei Marii Britanii în Irak în anul 2003.

Citește și : Ministrul ungar de externe afirmă că George Soros poartă convorbiri la Bruxelles pentru a obţine pedepsirea Ungariei

Reacţia premierului britanic a fost şi un răspuns dat liderului opoziţiei laburiste, Jeremy Corbyn, care anterior a spus că ‘Marea Britanie ar trebui să joace un rol de lider în obţinerea unei încetări a focului în conflictul sirian, nu să primească instrucţiuni de la Washington’.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.