StiripesurseȘtirile zileiGuvernul afgan salută 'eforturile sincere' ale SUA după ruperea negocierilor cu...

Guvernul afgan salută ‘eforturile sincere’ ale SUA după ruperea negocierilor cu talibanii

Publicat:

Guvernul afgan a salutat cu prudenţă duminică “eforturile sincere” ale Washingtonului după anunţul surpriză al preşedintelui Donald Trump privind întreruperea convorbirilor cu talibanii, din care Kabulul a fost exclus, relatează AFP, potrivit agerpres.

Pe străzile din Kabul sau pe reţelele sociale, afganii nu păreau decepţionaţi de această rupere a negocierilor din care au fost excluşi.

Citește și : Papa Francisc denunţă la Madagascar ‘favoritismele şi nepotismul care duc la corupţie’

Biroul preşedintelui Ashraf Ghani reaminteşte într-un comunicat că a insistat “mereu asupra faptului că o pace adevărată poate fi atinsă numai dacă talibanii pun capăt uciderii afganilor, acceptând o încetare a focului şi discuţii directe cu guvernul afgan”.

Preşedintele afgan a anunţat sâmbătă sfârşitul “negocierilor de pace” angajate din decembrie cu talibanii, acuzându-i că sunt “incapabili să accepte o încetare a focului în timpul acestor discuţii”.


El le-a reproşat în special că au încercat “cu bună ştiinţă să crească presiunea asupra SUA” prin atentate, dintre care unul s-a soldat cu uciderea unui militar american la Kabul joi. Un altul, care a avut loc luni, s-a soldat cu 16 morţi. În ambele atentate şi-a pierdut viaţa şi câte un cetăţean român.

Pe străzile din Kabul, mai mulţi localnici şi-au exprimat satisfacţia faţă de sistarea negocierilor. “Este bine că discuţiile au fost anulate. Ar fi trebuit să aibă un dialog interafgan, care-i implică pe oameni şi de care sunt informaţi”, a declarat Mir Dil, de 52 de ani, pentru AFP.

Dacă talibanii “ar fi acceptat pacea, ei ar fi anunţat un armistiţiu şi discuţiile ar fi putut avansa”, a adăugat el.

Pe Facebook numeroşi afgani s-au bucurat de decizia americană. “Cel puţin, pentru prima dată, talibanii vor regreta poate atacurile lor şi uciderea oamenilor nevinovaţi”, a scris unul dintre ei, Iqbal Ahmad Noor.

Guvernul afgan şi-a exprimat recent “preocuparea” privind acest acord în care nu urma să fie parte. Numeroşi responsabili se temeau că odată acordul încheiat, talibanii ar putea să revină asupra libertăţilor publice dobândite şi să refuze orice împărţire a puterii.

La Kabul, directorul Institutului afgan de studii strategice, Davoud Moradian, l-a făcut responsabil pentru eşec pe negociatorul american Zalmay Khalilzad.

“El a exclus nu numai guvernul afgan de la discuţii, ci şi actori importanţi la Washington şi aliaţi precum UE, NATO şi India”, a declarat el pentru AFP.

Citește și : Amber Rudd acuză guvernul Johnson că nu face suficient pentru a obţine un acord de Brexit

El mai reproşează faptul că procesul de negociere “a dat impresia că SUA sunt grăbite să plece, indiferent dacă acordul este aplicabil sau nu”.

Preşedinţia afgană s-a declarat gata duminică “să lucreze cu SUA şi alţi aliaţi pentru a ajunge la o pace durabilă”. În plus, aceasta “insistă asupra derulării alegerilor prezidenţiale”, prevăzute pentru 28 septembrie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

R.Moldova va aplica standarde internaționale de siguranță pentru navele de pescuit

Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege privind aderarea Republicii Moldova la Acordul de la Cape Town din 2012, unul dintre cele mai importante...

MApN de la București dezminte un fake news cu ruși care ar fi făcut inspecții în unitățile militare din România

Ministerul Apărării Naționale (MApN) afirmă că informațiile potrivit cărora reprezentanți ai Federației Ruse ar fi inspectat unități militare din România în anul 2023 sunt...

Școlile din Republica Moldova vor trece din subordinea consiliilor raionale în cea a Ministerului Educației

Guvernul modifică modul de administrare a institutiilor de invatamint. Executivul a aprobat reforma "Restart în educație", care prevede înființarea a 35 de Agenții Teritoriale...

Tatiana Nistorică, cercetată pentru corupție, demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii

Tatiana Nistorică a fost demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii. Decizia a fost luată astăzi, la prima ședință a noului...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.