StiripesurseDiasporaGuvernul britanic va introduce un proiect de lege împotriva voyeurismului

Guvernul britanic va introduce un proiect de lege împotriva voyeurismului

Publicat:

A face fotografii sub fustele femeilor va fi în curând interzis în Marea Britanie, a decis luni guvernul de la Londra, care şi-a asumat astfel un proiect de lege care nu a trecut vineri prin parlament din cauza opoziţiei exprimate de un deputat conservator, relatează AFP, potrivit agerpres.

Guvernul va introduce un proiect de lege care ar urma să fie adoptat înainte de vacanţa parlamentară ce va începe la 28 iulie, a declarat un purtător de cuvânt al Downing Street în cadrul unei conferinţe de presă.

Citește și : Donald Trump: Oamenii din Germania se întorc împotriva conducerii lor în problema migraţiei

Vineri, deputatul conservator Christopher Chope a blocat analizarea proiectului de lege strigând ‘Obiecţie!’, spunând că nu a existat o dezbatere corespunzătoare programată, atrăgându-şi critici puternice, iar la intrarea în biroul său de circumscripţie, precum şi la intrarea în biroul său din parlament au fost agăţaţi chiloţi, în semn de protest.

“Mă bucur să văd că a fost renovat culoarul meu în weekend”, a glumit deputata ecologistă Caroline Lucas, al cărei birou este lângă cel al lui Chope, însoţindu-şi mesajul cu o fotografie cu chiloţi coloraţi agăţaţi cu un fir de uşa vecinului său.


Proiectul de lege, care urmăreşte sancţionarea cu doi ani de închisoare a voyeurilor care fac fotografii sub fuste, a fost introdus de deputata liberal-democrată Wera Hobhouse în urma unei campanii derulate de Gina Martin, o tânără de 26 de ani, ea însăşi victimă a acestei practici cunoscute în engleză sub termenul de ‘upskirting’.

După ce doi bărbaţi ar fi fotografiat-o sub fustă în timpul unui festival la Londra în 2017 şi apoi au distribuit fotografia pe internet de pe telefoanele lor mobile, tânăra a cerut poliţiei să intervină, însă nu a putut fi deschisă nicio anchetă, din cauza lipsei unui cap de acuzare corespunzător.

Citește și : OMS a identificat o nouă boală psihică, provocată de jocurile video

În consiliul de miniştri de luni, premierul Theresa May a declarat că a face fotografii sub fustele femeilor reprezintă “o invadare a vieţii private care face ca victimele să se simtă degradate şi stresate”, a spus purtătorul său de cuvânt.

Intervenţia lui Chope ar putea avea de asemenea urmări în privinţa procedurii. Declarându-se furios să vadă cum deputaţi blochează texte de lege importante strigând ‘obiecţie’ în timpul lecturii titlului acestora, fostul vicepreşedinte conservator al Camerei Deputaţilor, Nigel Evans, a declarat luni că i-a scris preşedintelui Comisiei de procedură parlamentară pentru a-i cere o reformă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.