StiripesurseDiasporaGuvernul britanic pregătește noi măsuri de gestionare a protestelor

Guvernul britanic pregătește noi măsuri de gestionare a protestelor

Publicat:

Guvernul premierului britanic Rishi Sunak a pregătit noi măsuri de gestionare a protestelor, lărgind gama de situaţii în care poliţia din Anglia şi Ţara Galilor poate interveni pentru a împiedica perturbări grave, relatează luni agenţia Reuters, potrivit agerpres

În ultimii ani, o întreagă serie de proteste, în general legate de probleme de mediu, au blocat zone importante din centrul Londrei şi au oprit circulaţia pe şosele-cheie, ceea ce a determinat apeluri la înzestrarea poliţiei cu puteri suplimentare pentru a pune capăt unor astfel de tulburări ale ordinii.

Citește și : Doi oameni au murit în urma unei explozii într-o uzină chimică din China

Guvernul britanic a adoptat o serie de măsuri pentru reglementarea acestor probleme pe parcursul anului trecut, dar intenţionează să meargă mai departe cu un nou set de legi, cunoscute ca Legea ordinii publice.

Prezentată deja anul trecut, aceasta se află în etapa finală de dezbatere în parlament, dar a fost intens criticată de organizaţii de apărare a drepturilor civile, care spun că este antidemocratică şi acordă poliţiei prea multă putere.


Guvernul vrea să amendeze proiectul înainte de aprobarea sa, în sensul de a extinde definiţia legală a “tulburării grave” a ordinii publice, de a asigura poliţiei o mai mare flexibilitate şi de a clarifica când anume pot fi folosite noile prerogative.

“Dreptul de a protesta este un principiu fundamental al democraţiei noastre, dar nu este absolut”, a punctat premierul Sunak într-un comunicat publicat duminică seara târziu.

“Nu putem accepta ca proteste organizate de o mică minoritate să perturbe viaţa publicului obişnuit şi vom pune capăt acestui lucru”, s-a angajat premierul.

Potrivit guvernului britanic, noile prevederi, dacă vor fi adoptate, vor permite poliţiei să oprească în mod “preventiv” protestele generatoare de perturbări.

Citește și : Lupta clanurilor la Kremlin: Valeri Gherasimov, un obstacol în calea Grupului Wagner?

“Poliţia dispune deja de puterile necesare pentru a face arestări şi a-i dispersa pe oameni. Mă tem că (proiectul de lege) ar face ca orice protest paşnic să fie tratat ca fiind terorism”, a declarat pentru BBC Shami Chakrabarti, membră laburistă a Camerei Lorzilor, care va examina propunerile.

Acestea au la bază legea poliţiei adoptată în aprilie 2022 şi care a generat deja o serie de ample proteste.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.