StiripesurseDiasporaGuvernul de la Madrid anunță când va avea loc EXHUMAREA lui...

Guvernul de la Madrid anunță când va avea loc EXHUMAREA lui Franco

Publicat:

Rămăşiţele dictatorului spaniol Francisco Franco vor fi exhumate joi din mausoleul din apropiere de Madrid unde sunt îngropate, a anunţat luni guvernul spaniol, potrivit AFP, transmite și agerpres.

Ele vor fi apoi transferate la cimitirul din Pardo, la periferia capitalei spaniole, o operaţiune care se va derula “în prezenţa familiei dictatorului”, a precizat executivul într-un comunicat.

Citește și: Șapte morți în revoltele din Chile! Președintele declară țara în RĂZBOI

“Exhumarea şi reînhumarea se vor face într-un cadru restrâns, în prezenţa apropiaţilor săi” şi a ministrului Justiţiei, Dolores Delgado, se mai arată în comunicat.

Familia Franco a depus fără succes mai multe recursuri în justiţie pentru a păstra rămăşiţele dictatorului în grandiosul mausoleu de marmură Valle de los Caídos, care are pe el o cruce gigant şi care a fost construit în munţi la 50 de kilometri nord-vest de Madrid.


De la venirea sa la putere în iunie 2018, premierul socialist Pedro Sanchez a făcut din exhumarea lui Franco una dintre priorităţile sale, pentru ca mausoleul să nu mai fie un loc de apologie a franchismului.

La 25 septembrie, Curtea Supremă din Spania a respins ultimul recurs depus de familie, validând decizia guvernului socialist de a exhuma rămăşiţele.

Citește și: Berlinul critică dur Ankara: Ofensiva turcă din nordul Siriei încalcă dreptul internaţional

Biserica Catolică Spaniolă a dat asigurări apoi că nu se va opune exhumării lui Franco, îngropat din 1975 într-o biserică a cărei construcţie a fost decisă de dictatorul însuşi, fiind ridicată în special de mii de prizonieri republicani.

Mormântul său este instalat la loc de cinste, în apropiere de altar.

Franco a condus Spania de la sfârşitul Războiului Civil pe care l-a câştigat în 1939 şi până la moartea sa în 1975. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.