StiripesurseExterneGuvernul francez se confruntă cu două moţiuni de cenzură după ce...

Guvernul francez se confruntă cu două moţiuni de cenzură după ce şi-a asumat răspunderea pentru reforma pensiilor

Publicat:

Guvernul francez se confruntă luni cu două moţiuni de cenzură în parlament după ce a decis să treacă prin asumarea răspunderii o impopulară reformă a pensiilor, fără un vot final al legislativului, transmite dpa, potrivit agerpres.

Moţiunile au fost depuse de partidul Adunarea Naţională (RN), al lui Marine Le Pen, şi de micul bloc centrist LIOT după ce guvernul a anunţat că recurge la un articol special din Constituţie, asumându-şi răspunderea pentru reforma care majorează vârsta de pensionare de la 62 la 64 de ani.

Citeşte şi: Patriarhia Ortodoxă Greacă a Ierusalimului denunţă un ‘atentat odios’ la Mormântul Fecioarei Maria – Black News

Prin această decizie, guvernul premierului Élisabeth Borne a evitat în ultimul moment supunerea la vot a proiectului în camera legislativă inferioară şi, prin aceasta, un posibil eşec.

Planul preşedintelui Emmanuel Macron a declanşat săptămâni de ample proteste de stradă şi greve la nivel naţional. Decizia de a ocoli votul parlamentului a inflamat şi mai mult tensiunile.


În pofida revoltei, se consideră că este improbabil ca vreuna din cele două moţiuni de cenzură să fie adoptată.

Moţiunea depusă de partidul Adunarea Naţională nu este susţinută de niciuna din celelalte formaţiuni parlamentare, iar cea înaintată de LIOT a primit doar sprijinul alianţei de stânga NUPES, dar acesta este insuficient.

O moţiune poate trece doar cu votul unei mari părţi a parlamentarilor partidului conservator Republicanii, care însă a aprobat planul lui Macron.

Citeşte şi: Un fost soldat australian a fost arestat pentru o prespusă crimă de război – Black News

Ministrul economiei, Bruno Le Maire, a declarat în weekend pentru cotidianul Le Parisien că nu va exista o majoritate care să demită guvernul.

Sfârşitul săptămânii a fost marcat de noi demonstraţii şi revolte. Se aşteaptă ca protestele să continue, joi, spre exemplu, fiind anunţată o zi de grevă de către sindicate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Șoșoacă, ironizată după ce s-a afișat într-o maşină de fiţe

Europarlamentara și lidera SOS România, Diana Șoșoacă, a atras din nou atenția în mediul online după ce a publicat pe TikTok mai multe imagini...

Sute de spitale din România, paralizate de o grevă de avertisment

Angajații din aproape 500 de spitale din România au participat ieri la o grevă de avertisment de două ore, nemulțumiți de proiectul noii legi...

UK: planul pe zece ani al noului prim-ministru Burnham și posibila majorare a impozitelor

Andy Burnham îi succede lui Keir Starmer în funcția de prim-ministru al Marii Britanii. În primul său discurs el a anunțat un plan pe...

Mai multe victime, mai multe bombardamente și aceeași întrebare: Care este planul lui Trump?

Creșterea numărului de militari americani uciși și intensificarea războiului cu Iranul readuc în prim-plan o întrebare rămasă fără răspuns de mult timp: care este...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.