Guvernul iranian a cerut populației să nu participe la ‘adunări ilegale’

Publicat:

Ministrul de interne iranian a cerut sâmbătă populaţiei să nu participe la ‘adunări ilegale’, după două zile de manifestaţii în zece oraşe împotriva puterii şi a nivelului de trai scăzut, relatează AFP.

“Cerem populaţiei să nu participe la adunări ilegale. Până acum, forţele de ordine şi puterea judiciară au încercat să le gestioneze pentru a nu exista probleme”, a declarat Abdolreza Rahmani Fazli, citat de agenţia ISNA, conform agerpres .


“Dacă sunt oameni care vor să organizeze adunări, ei trebuie să ceară şi să obţină autorizaţie”, a afirmat el, precizând că a primit informaţii “privind apeluri pe reţele de socializare pentru participarea la adunări”.

Citește și : Mexic : Un primar din statul Guerrero a fost asasinat de un grup armat neidentificat

Televiziunea iraniană a menţionat pentru prima dată sâmbătă protestele de joi şi de vineri, arătând imagini şi afirmând că trebuie ascultate “revendicările legitime” ale populaţiei. Însă televiziunea a denunţat de asemenea instituţiile media şi grupurile ‘contrarevoluţionare’ din străinătate care ar încerca să exploateze aceste adunări.

În total, numărul manifestanţilor a rămas limitat la câteva sute, însă este pentru prima dată după 2009 când au loc astfel de proteste sociale în atât de multe oraşe din Iran.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu

Schimbările climatice prelungesc durata zilelor, potrivit unui studiu Schimbările climatice, care provoacă topirea gheţarilor de la poli, încetinesc foarte uşor rotaţia Terrei, ceea ce creşte...

Ce-i de făcut, America? (editorial)

Ce-i de făcut, America? Cu toții am fost afectați de politica toxică - indiferent de ce convingeri avem. Din fericire presa ne spune că Donald Trump...

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac

VIDEO/ Cum arată Parisul cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de vară. Măsuri excepționale pentru a preveni un eventual atac Peste două săptămâni, Parisul...

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale

Scrutinele din această toamnă ne vor costa peste 300 de milioane de lei, spune președinta Comisiei Electorale Centrale Republica Moldova va cheltui circa 306 milioane...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.