StiripesurseDiasporaGuvernul irlandez a prezentat un pachet legislativ pentru eventualitatea unui Brexit...

Guvernul irlandez a prezentat un pachet legislativ pentru eventualitatea unui Brexit fără acord

Publicat:

Guvernul de la Dublin a făcut public vineri, cu 35 de zile înaintea datei oficiale a Brexit-ului, un pachet legislativ care pregăteşte Irlanda pentru efectele unei potenţiale retrageri a Marii Britanii din Uniunea Europeană fără un acord, transmite dpa, scrie Agerpres.

Prezentând detaliile pachetului de legi, vicepremierul Simon Coveney a atras atenţia că un Brexit fără acord va fi o situaţie ‘trei ori perdantă’ – pentru Marea Britanie, pentru Uniunea Europeană şi pentru Irlanda.

Citește și : Un ministru venezuelean a ajuns la Moscova

‘Ţara se poate confrunta potenţial cu o situaţie de urgenţă pentru care ne pregătim acum’, a declarat Coveney, exprimându-şi totuşi speranţa că aceste legi ‘vor rămâne pe raft’ şi nu vor fi aplicate niciodată.

Pachetul cuprinde 15 proiecte de lege, care vor intra în dezbaterea parlamentului săptămâna viitoare şi sunt menite să protejeze cetăţenii irlandezi, locurile de muncă şi accesul la servicii esenţiale.


Sunt prevăzute măsuri de acordare de ajutoare şi sprijin pentru firme pentru a face faţă impactului unui Brexit fără acord. De asemenea, în domeniul serviciilor sociale, se garantează că pensionarii şi alţi beneficiari irlandezi de prestaţii sociale care trăiesc în Marea Britanie vor continua să primească aceste plăţi. În domeniul medical, pacienţilor din Irlanda li se vor putea rambursa cheltuielile cu tratamentele în Marea Britanie şi li se garantează dreptul la transplant de organe în această ţară.

Proiectul îşi propune de asemenea să protejeze drepturile angajaţilor irlandezi ale companiilor britanice.

Deşi Simon Coveney crede că va exista totuşi un acord, date fiind discuţiile de ultim moment între Londra şi Bruxelles, vicepremierul a subliniat că Irlanda trebuie să acţioneze pentru situaţia în care acesta se va dovedi imposibil.

Guvernul premierului britanic Theresa May încearcă să modifice protocolul referitor la aşa-zisul ‘backstop’ din acordul cu UE.

Potrivit lui Coveney, dificultatea constă în faptul că, deşi guvernul irlandez vrea ca ‘backstop’-ul să fie temporar, acesta va trebui înlocuit cu aranjamente alternative care ‘să facă acelaşi lucru’. ‘Nimeni nu a venit cu o alternativă care să facă acelaşi lucru’, le-a explicat el reporterilor.

Citește și : Ce pedeapsă a primit un elevețian care a luptat împotriva jihadiștilor din Siria

Guvernul premierului Leo Varadkar a declarat că va colabora strâns cu partidele de opoziţie pentru ca pachetul de legi să fie adoptat înainte de 29 martie, data prevăzută pentru ieşirea Marii Britanii din UE.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.