StiripesurseDiasporaGuvernul polonez se clatină după demiterea unui vicepremier

Guvernul polonez se clatină după demiterea unui vicepremier

Publicat:

Unul dintre cele trei partide din coaliţia aflată la putere în Polonia şi-a anunţat plecarea de la guvernare, după ce liderul său a fost demis din executiv de prim-ministru, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Părăsim guvernul cu capul sus, demiterea mea este sfârşitul Dreptei unite şi înseamnă destrămarea coaliţiei”, a declarat presei Jaroslaw Gowin, liderul partidului Acord, una dintre cele trei formaţiuni ale coaliţiei conduse de Lege şi justiţie (PiS), după ce premierul Mateusz Morawiecki l-a demis din postul său de vicepremier.

Citește și : Bruxelles-ul dă voie Lituaniei să-şi facă GARD la frontiera cu Belarus

Partidul lui Jaroslaw Gowin are zece deputaţi în camera inferioară a Parlamentului şi ieşirea sa din guvern ar putea provoca pierderea majorităţii guvernamentale.

El a precizat că a aflat despre demiterea sa din presă, purtătorul de cuvânt al guvernului, Piotr Mueller, anunţând-o în cadrul unei conferinţe de presă.


Pentru a-şi menţine majoritatea, PiS va trebui acum să poată conta pe deputaţii altor partide şi în special ai extremei drepte.

Anunţând demiterea lui Gowin, purtătorul de cuvânt al guvernului i-a reproşat acestuia că nu a făcut destul pentru a avansa lucrările privind o mare reformă economică.

Citește și : SCURGERI de clor la o crescătorie de somoni! 96.000 de peşti au murit!

Jaroslaw Gowin reproşează acestei reforme, în mare parte fiscală, că afectează în principal clasa medie.

“Am anunţat să Drepta unită nu va creşte impozitele. Totuşi, proiectul de lege fiscală recent prezentat de premierul Mateusz Morawiecki înseamnă o creştere drastică a impozitelor nu numai pentru antreprenori, ci şi pentru toate persoanelor întreprinzătoare, clasa de mijloc”, a declarat el presei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.