StiripesurseDiasporaGuvernul Republicii Moldova a dispus crearea unui nou punct de trecere...

Guvernul Republicii Moldova a dispus crearea unui nou punct de trecere a frontierei cu România, Leova-Bumbăta

Publicat:

Comisia pentru Situaţii Excepţionale (CSE) a guvernului Republicii Moldova a dispus instituirea unui nou punct de trecere a frontierei de stat ‘Leova-Bumbăta’, ce va fi deschis traficului internaţional, pe segmentul moldo-român, în scopul gestionării crizei de la frontieră şi fluidizării traficului de persoane şi mărfuri, informează sâmbătă un comunicat al executivului de la Chişinău, potrivit agerpres.   

Decizia a fost luată în cadrul unei şedinţe a CSE, prezidată de prim-ministrul Natalia Gavriliţa.

Citește și : Noul concept strategic al NATO reflectă preocupările legate de China

Deschiderea noului punct de trecere a frontierei de stat va fi posibilă doar după ce autorităţile competente vor executa lucrările de construcţie a drumului de acces şi infrastructurii necesare amenajării pe malul râului Prut a unui pod de pontoane. În acest sens, au fost acordate abilitările necesare pentru îndeplinirea acestor obiective, pentru dotarea viitorului punct de trecere a frontierei de stat şi pentru negocierile cu partea română.

De asemenea, în scopul efectuării transportului feroviar către portul fluvial-maritim Izmail din Ucraina, CSE a împuternicit întreprinderea de stat ‘Calea Ferată din Moldova’ să negocieze şi să semneze contracte de antrepriză pentru reabilitarea
porţiunii moldoveneşti a tronsonului de cale ferată Basarabeasca (Republica Moldova) – Berezyne (Ucraina), cu o lungime totală de 1188 metri, şi a stabilit procedurile necesare pentru realizarea acestui obiectiv.


În contextul gestionării crizei refugiaţilor ucraineni, Comisia a dispus ca toate produsele medicamentoase, precum şi echipamentele medicale, recepţionate de Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale ca ajutoare umanitare, să fie transmise asociaţiei ‘Uniunea Ucrainenilor din Republica Moldova’.

Citește și : Statele Unite oferă Ucrainei un ajutor militar suplimentar de 450 de milioane de dolari

Totodată, dispoziţia CSE mai prevede că cetăţenii ucraineni care au intrat în Republica Moldova pe perioada stării de urgenţă vor avea dreptul să se afle pe teritoriul ţării timp de până la 90 de zile după expirarea acesteia. Prevederea se referă şi la cetăţenii care se aflau legal în Republica Moslova pâna la instituirea stării de urgenţă, precizează comunicatul guvernului de la Chişinău.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.