StiripesurseDiasporaGuvernul spaniol a aprobat Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă

Guvernul spaniol a aprobat Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă

Publicat:

Guvernul spaniol a aprobat marţi Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) prin care Spania va accesa pentru reforme şi investiţii circa 140 de miliarde de euro din fondul european de redresare post-pandemie ‘NextGenerationEU’, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres.  

În urma acestei aprobări Spania va trimite Comisiei Europene PNRR-ul său, fără să depăşească termenul de 30 aprilie.

Citește și : Arabia Saudită a distrus o navă-capcană în Marea Roşie

Din cele circa 140 de miliarde de euro, 72 de miliarde reprezintă granturi, iar diferenţa credite. Guvernul spaniol a stabilit să folosească pentru perioada 2021-2023 numai granturile şi să lase alocarea creditelor pentru mai târziu.

Cele 72 de miliarde de euro vor fi repartizate pe 20 de programe sectoriale care vor avea asupra economiei un efect multiplicator supraunitar, adică pentru fiecare euro investit PIB-ul Spaniei ar trebui să crească cu mai mult de un euro.


Suma cea mai consistentă, de 13,2 miliarde de euro, va fi alocată tranziţiei către transportul cu vehicule electrice pentru facilitarea mobilităţii sustenabile. Al doilea program ca importanţă este cel al reabilitării termice a locuinţelor, cu o alocare de 6,8 miliarde de euro, urmat de modernizarea administraţiei publice, cu 4,3 miliarde de euro, digitalizarea întreprinderilor mici şi mijlocii, cu 4,06 miliarde de euro, şi foia de parcurs pentru reţeaua 5G, cu un buget de 3,99 miliarde de euro.

Premierul spaniol Pedro Sánchez a scris pe contul său de Twitter că acest plan ”aduce un orizont de speranţă, progres şi bunăstare” pentru ”o Spanie verde, incluzivă, echitabilă şi feministă”.

Partidul Popular spaniol (PP), principala formaţiune de opoziţie, a cerut crearea unei autorităţi independente care să gestioneze fondurile din PNRR, solicitare căreia i se opune guvernul de stânga format din Partidul Socialist (PSOE) şi Unidas Podemos.

Citește și : Mii de oameni protestează în capitala Ciadului împotriva Franței și guvernului de tranziție susținut de Paris

Spania este, după Italia, a doua ţară membră a UE principală beneficiară a planului UE de redresare post-pandemie ce are la bază fondul ‘NextGenerationEU’ în valoare de cel mult 800 de miliarde de euro (în preţuri curente, respectiv 750 de miliarde de euro în preţuri constante din 2018) care va fi constituit din împrumuturi contractate de Comisia Europeană pe pieţele financiare.

Din acest fond statele membre vor accesa granturi şi împrumuturi pentru reforme şi investiţii cuprinse în planurile naţionale de redresare şi rezilienţă (PNRR) ce trebuie să fie aprobate de executivul comunitar şi să cuprindă în principal investiţii în tranziţia ecologică şi sectorul digital, pentru care trebuie alocate cel puţin 37% şi, respectiv, 20%, din sumele prevăzute în PNRR.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.